ß
Variety scrie că actorul Alessandro Nivola, cunoscut pentru roluri din filme ca „Face Off”, „Coco avant Chanel”, „American Hustle” şi „The Wizard of Lies”, ar putea juca în prequel-ul „Sopranos”.
Prequel-ul va fi regizat de Alan Taylor, după un scenariu de David Chase și Lawrence Konner. Chase va fi şi producător al filmului.
Potrivit criticilor, acest rol ar putea fi unul care i-ar putea schimba cariera lui Nivola, care a fost mereu aclamat pentru rolurile secundare pe care le-a avut până acum. Nivola a fost nominalizat inclusiv la British Independent Film Awards 2018 pentru rolul pe care îl face în „Disobedience”.
Dacă negocierile vor avea rezultatul scontat, Nivola va juca rolul Dickey Moltisanti. În serial, Moltisanti este unchiul lui Tony Soprano, jucat de James Gandolfini, şi tatăl lui Christopher Moltisanti, personaj adus la viață de Michael Imperioli.
Acţiunea din prequel va fi plasată în timpul revoltelor din anii 1960, când afro-americanii şi italienii erau adversari în Newark.