ß
La mai bine de șapte ani de la așezarea pietrei de temelie, Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită la 25 noiembrie 2018, în ziua pomenirii Sfintei Mucenițe Ecaterina.
Catedrala Mântuirii Neamului este gata în proporție de 96%, la „roșu”, dar va fi sfințită conform calendarului stabilit în urmă cu mai mulți ani. Pe 25 noiembrie, înalte fețe bisericești ale BOR și Patriarhiei Române, dar și oficiali importanți ai statului și din cadrul autorităților locale, vor participa la festivitatea de sfințire a acestui edificiu. Altarul catedralei va fi sfințit în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.
Conform autorităților Capitalei, circa 30.000 de oameni vor fi martori ai acestui eveniment, ceea ce impune luarea unor măsuri speciale de securitate, siguranță și ordine publică, dar și de evitare a ambuteiajelor.
Citește și: Detaliul înfricoșător scăpat din vedere de constructorii Catedralei Mântuirii Neamului. Reacția Bisericii
„Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramul principal Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, uneşte simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoştinţa pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului”, spun reprezentanții Patriarhiei Române.
Câți bani s-au cheltuit până acum
Pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului s-au cheltuit până acum 110 milioane de euro, însă construcția este abia la „roșu”. Tencuielile și finisajele interioare vor mai necesita alocări bugetare sau sponsorizări. Circa 75% din sumele alocate reprezintă fonduri publice de la Guvern și primăriile din București, spun reprezentanții Patriarhiei Române, care au precizat că nu știu câți bani vor fi necesari pentru finalizarea întregului edificiu.
În momentul de față, catedrala mai dispune de circa 104 milioane de lei, bani alocați de Executiv în luna octombrie care vor fi folosiți pentru finalizarea structurii de rezistență a catedralei, amplasarea ușilor și ferestrelor, finalizarea acoperișului, amplasarea crucilor și amenajarea spațiului liturgic exterior.
După construire, Catedrala Mântuirii Neamului va deveni al doilea cea mai impunătoare biserică din Euroa, după Catedrala Sf. Sava din Belgrad. Descoperă AICI alte lucruri pe care nu le știai despre Catedrala Neamului.
Primăria Municipiului București intenționează să aloce încă 10 milioane de lei de la bugetul local, în urma unei hotărâri de consiliu care va fi supusă la vot pe data de 22 noiembrie. Municipalitatea a depus un proiect de rectificare bugetară, care prevede alocarea a 15,3 milioane de lei unor lăcașuri de cult din oraș, dintre care cea mai mare sumă este pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă proiectul va fi aprobat, suma alocată de Primăria Capitalei în acest an pentru acest edificiu va ajunge la 35 de milioane de lei.
Sursă foto: catedralaneamului.ro
Gallery