Duminică, de la ora 18:00, Paula Herlo va prezenta situația sistemului medical din mediul rural într-o ediție specială "România, te iubesc"!.
Cine sunt medicii care au grijă de bătrânii noștri rămași la sat, cum arată astăzi dispensarele medicale din mediul rural, dar și de ce zeci de mii de medici au ales să părăsească România pentru a-și continua cariera în alte țări, vedem săptămâna aceasta, la "România, te iubesc"!.
"15.700 de medici români vindecă astazi bolnavii altor țări, în vreme ce pacienții noștri suferă pentru că n-au cine să-i consulte. Am călătorit prin țară și am vrut să văd cum este accesul la serviciile medicale în mediul rural și am văzut dezastrul de care se lovesc suferinzii. Cabinete închise, doctori care nu vin cu săptămânile, spitale supraaglomerate. În același timp, am vizitat medici români care s-au mutat în satele din Franța și cu durere mi-au spus că nu se vor întoarce. Nu mai au la ce. Vorbim pe larg despre deșertificare medicală, duminică, de la ora 18:00, la România, te iubesc!", spune Paula Herlo.
Cartea România, te iubesc! se lansează duminică, 18 noiembrie
De peste 10 ani, căută și informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulți le-ar dori ascunse. După sute de reportaje de investigație, subiecte sensibile și mii de kilometri parcurși în țară și străinătate, Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și Rareș Năstase lansează cartea "România, te iubesc"!.
Duminică, 18 noiembrie, de la ora 13:00, cei cinci se întâlnesc cu cititorii la Târgul Internațional Gaudeamus. Volumul apare la Editura Humanitas, cu o prefață scrisă de Cristian Leonte, prezentatorul emisiunii "România, te iubesc!"
Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?
Toate reportajele pot fi urmărite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.
Gallery