ß
Uite indiciile care indică faptul că serialul "Stranger Things" se va termina curând, imediat după ce s-a transformat într-un real succes.
"Stranger Things" s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes seriale, având deja două sezoane care l-au clasat în topul preferințelor telespectatorilor pe una dintre cele mai cunoscute platforme de streaming online din lume.
Fără îndoială, actorii serialului au devenit adevărate staruri a culturii pop, în ultimii ani. Dacă ar fi să ne referim la cel de-al treilea sezon, lucrurile sunt incerte. În mediul online, au circulat diverse zvonuri care spun că odată cu apariția sezonului 3, serialul va lua sfârșit.
Se apropie finalul misterelor lui HawKins?
Millie Bobby Brown și-a postat în urmă cu câteva ore o fotografie pe rețelele de socializare prin care își ia la revedere de la Sadie Sink, fapt ce poate sugera că se încheie definitiv filmările.
"În timp ce ne luam adio, i-am dat celei mai bune prietene o îmbrățișare și i-am spus că o iubesc mult. Sora mea pe vecie @sadiesink"
Fotografia a strâns peste un milion și jumătate de aprecieri și numeroase comentarii din partea fanilor care s-au întrebat dacă se anunță un posibil final.
Sink a publicat aceeași fotografie la care a scris "Asta este finalul pentru el și Max. Te iubesc mult @milliebobbybrown. Mulțumesc pentru amintiri"
De asemenea, Finn Wolfhard, actorul în vârstă de 15 ani și-a schimbat look-ul cu care ne-a obișnuit în rolul lui Mike Wheeler.
Finn și-a scurtat puțin părul iar apoi și-a publicat o fotografie pe Instagram. Să fie oare un semn că filmările au luat sfârșit?
În plus, la începutul anului, frații Duffer nu aveau o proiecție clară despre finalul serialului. "Eu știu... știi cum este, posibil să se termine între sezoanele 4 și 5, dar cine știe?" a declarat Ross Duffer pentru E! News.
"Adică vreau să spun, nimic nu este oficial, însă știm unde vrem să ajungem. Deocamdată încercăm să descifrăm cât timp ne va lua să ajungem aici, așa că vom vedea" a adăugat Ross.