Deşi a ars aproape toată casa, au rămas aproape întregi patru litere care alcătuiesc cuvântul “ iubire”.
Locuinţa din Malibu a celor două vedete a ars în incendiul început pe 8 noiembrie în California. Focul, denumit Woolsey, a ars aproape 40 de mii de hectare de pădure din zona Los Angeles şi Ventura.
În incendiu au murit doi oameni, aşa că, pe conturile lor de socializare, cele două vedete s-au declarat recunoscătoare că au rămas totuşi în siguranţă, alaturi de animalele lor de companie. Liam Hemsworth chiar a declarat, pe contul de Instagram: " Tot ce a rămas din casa mea e...iubirea. Foarte mulţi oameni şi-au pierdut casele şi inima mea e alături de fiecare dintre ei."
Mai mult, au decis să doneze 500 000 de dolari pentru reparaţiile care urmează a fi făcute pentru a restaura “magia din Malibu.” Potrivit Daily Mail, aceste fonduri vor fi folosite de către cei care nu îşi permit să facă faţă financiar problemelor cauzate de incendiu şi pentru a acorda ajutor de urgenţă celor care au nevoie.
Gallery