Robert Downey a căzut în genunchi și i-a sărutat picioarele lui Stan Lee, a povestit managerul său, Brad Herman.
Povestea e pe cât de scurtă, pe atât de frumoasă. În 2015, Lee a fost invitat la ziua de naștere a lui Downey, însă i-a transmis că nu poate veni.
„Fie ca Destinul să te păstreze sănătos și să îți dea foarte mult timp”, i-a scris Lee în mesajul în care anunța că nu poate veni. La final, creatorul Marvel a adăugat și celebrul său „Excelsior", cu care își semna nu numai mesajele, ci și benzile desenate.
Ulterior, Lee a decis să îi facă o surpriză lui Downey și a apărut la petrecere (n.r. Downey împlinea 50 de ani).
Când Lee a pășit în încăpere, Downey „a căzut în genunchi și i-a sărutat picioarele", a mai povestit Herman.
„Când ne mai putem vedea? Aș putea să mă obișnuiesc cu asta.”, ar fi glumit creatorul Marvel, tot potrivit declarațiilor lui Herman.
Managerul lui Lee a mai povestit că scena i-a emoționat până la lacrimi pe invitați.
Downey are motive întemeiate să îi fie recunoscător lui Stan Lee. El a primit rolul lui „Iron Man” într-o perioadă în care cariera lui era ca și încheiată, pe fondul dependenței sale de alcool și droguri.
Downey a publicat și pe Instagram un mesaj de recunoștință pentru creatorul Marvel, care s-a stins la 95 de ani.
„Ție îți datorez totul. Odihnește-te în pace.", a scris Downey, care a adăugat peste imaginea cu el și Lee și o inimă mare, roșie.