ß
De obicei e în atenția presei pentru declarațiile sale rasiste, sexiste sau pur și simplu stupide, însă - surprinzător - nu e cazul și acum.
De data asta Donald Trump se află în atenția presei pentru un incident mai neobișnuit. Aflat într-o vizită oficială în Franța, președintele american a fost fugărit de două femei.
Trump s-a aflat în Franța pentru a celebra centenarul sfârșitul Primului Război Mondial și, la un moment dat, pe traseul oficial, automobilul lui a fost urmărit de două femei la bustul gol care doreau să ajungă mai aproape de liderul american.
Cele două femei au reușit să treacă de barierele de securitate şi au fugit spre vehiculul în care se afla Trump, scrie publicația The Independent.
The Independent mai scrie că femeile erau membre ale unui grup feminist care luptă împotriva sexismului, rasismului și homofobiei.
Presa din Franța notează că femeile au fost arestate de forțele de ordine și sunt, în acest moment, în custodia poliției locale.
La evenimentul de celebrare a Armistițiului care a pus capăt Primului Război Mondial au luat parte 72 de șefi de stat, printre care și președintele României, Klaus Iohannis.