ß
Artistul, în vârstă de 25 de ani, spune că universitatea britanică nu a dorit să îl lase să finanțeze studiile unor puști de culoare.
Rapperul a precizat că oferta lui de a oferi câteva burse unor elevi de culoare a fost acceptată, în schimb, de Universitatea Cambridge.
„Sunt mereu inspirat de mințile geniale, de copiii deștepți. De oamenii care sunt mai deștepți ca mine. Vreau să ajut. Dacă ai o minte strălucitoare e greșit să crezi că, doar pentru că provii dintr-un mediu fără prea multe oportunități, nu poți studia la Oxford. Acum sunt în postura de a putea ajuta și vreau să fac asta.”, a spus Stormzy, citat de BBC.
BBC a contactat reprezentanții universității, care au admis, inițial, că a existat o tentativă din partea rapperului de a-i contacta, însă nu pentru a le propune un parteneriat financiar pe partea de granturi. Reprezentanții universității au mai precizat că ar aprecia oportunitatea de a colabora cu Stormzy.
Ulterior, Oxford a revenit și cu un comunicat oficial, în care Universitatea nu mai recunoștea că a existat o tentativă de contact din partea rapperului.
„Nu am primit și nici nu am refuzat vreo propunere din partea domnului Stormzy. I-am contactat, însă, pe reprezentanții lui pentru a clarifica dacă există, într-adevăr, vreo intenție reală de a oferi acel sprijin pentru studenții care au un trecut academic strălucit, dar care nu își permit să studieze la noi.”, se arată în comunicatul remis presei internaționale de Universitatea Oxford.
Și alți rapperi au oferit, de-a lungul timpului, burse universitare. Jay-Z, de exemplu, oferă anual 1,3 milioane de dolari prin intermediul fundației sale, Carter Foundation (n.r. numele real al lui Jay-Z e Shawn Carter).
Ludacris, Will.I.Am, Big Boi, Nelly, Mc Lyte, Juicy J, Wale sunt alți rapperi care, asemenea lui Stormzy, nu au terminat nici măcar liceul, dar conștientizează importanța educației și oferă burse copiilor cu minți strălucite, dar fără posibilități materiale.