Emile Ratelband este cap de afiș în presa din Țara Lalelelor din cauza solicitării sale cu totul neobișnuite.
Bărbatul, în vârstă de 69 de ani, a deschis o acțiune în instanță prin care cere să-i fie redusă vârsta reală cu nu mai puțin de 20 de ani. Olandezul e nemulțumit că a ieșit la pensie și spune că își dorea să mai rămână activ pe piața muncii. Vârsta sa înaintată îi provoacă probleme în relațiile sentimentale, partenerele lui făcând stânga-nprejur când aud ce vârstă are.
Emile Ratelband le-a spus judecătorilor că a fost victima discriminărilor de tot felul și a cerut oficial să fie întinerit cu două decenii. Dacă magistrații se vor apleca asupra cauzei lui, olandezul vrea ca data sa de naștere să fie mutată de la 11 martie 1949, la 11 martie 1969.
„Mă simt tânăr, sunt în formă, şi vreau ca acest lucru să fie recunoscut juridic întrucât mă simt abuzat, lezat şi discriminat din cauza vârstei pe care o am”, a declarat, joi, Ratelband pentru AFP.
În apărarea cauzei sale vine și concluzia medicului său personal, care susține că vârsta biologică a lui Ratelband este situată între 40 și 45 de ani.
Olandezul spune că s-a simțit extrem de lezat când a fost declarat eligibil pentru indemnizație de pensionar și că a refuzat să primească drepturile care i se cuvin prin lege.
„În ziua de azi, ne putem alege locul de muncă, genul, orientarea politică şi sexuală. Avem chiar şi dreptul de a ne schimba numele. Atunci de ce nu avem şi dreptul de a ne schimba vârsta?”, se întreabă Ratelband, a cărui soartă se află în mâinile magistraților Tribunalului din Arnhem. O decizie în acest caz e așteptată în termen de patru săptămâni.
Gallery