Alena Seredova a vorbit într-un interviu acordat unei televiziuni din Italia despre relația pe care a avut-o cu Gianluigi Buffon.
Alena are acum o relație cu Alessandro Nasi, în timp ce Buffon trăiește la Paris cu o jurnalistă cu care are și un copil.
„Inițial dezamăgirea și durerea au fost foarte mari. Dar nu știu dacă a fost chiar dragoste. Nu știu dacă chiar ne-am iubit cu adevărat. Oricum, am încercat să păstrez tăcerea pentru copiii noștri. Nu aș putea niciodată să vorbesc urât despre el. Câtă vreme trăiește, el va fi întodeauna tatăl copiilor mei.”, a spus Alena.
Ea a povestit și despre relația pe care o are cu Ilaria D’Amico, femeia cu care a înșelat-o Buffon.
„De când e la Paris, totul e mai liniștit. Ne consultăm cu privire la educația copiilor noștri, dar recunosc că nu sunt adepta familiilor extinse. Cu alte cuvinte, nu aș putea niciodată să merg în vacanță cu el, cu copiii noștri și cu Ilaria.”, a mai spus ea.
Alena a făcut câteva declarații și despre Alessando Nasi.
„Alessandro m-a ajutat mult cu modul său de a fi. Acest om e opusul tiparului pe care îl căutam eu, e opusul tuturor bărbaților care mă atrăgeau înainte. M-a impresionat, de asemenea, și faptul că nu mai citise niciodată un tabloid. Nu avea idee cine sunt eu și asta ne-a ajutat. La început a fost foarte răbădător, îmi stătea tot timpul aproape și mă consola. Azi pot să spun din nou că iubesc.”, a conchis ea.
Gallery