Un nou documentar despre familia regală britanică, „Serving the Royals: Inside the Firm”, care va fi difuzat de Amazon Prime, dezvăluie câteva lucruri inedite despre Prințul Moștenitor al Marii Britanii.
Astfel, potrivit mărturiilor foștilor angajați care apar în acest documentar, Prințul dorește să îi fie călcate zilnic șireturile de la pantofi. De asemenea, el mai vrea ca dopul de la cadă să stea mereu într-o anumită poziție, iar apa din cadă să nu fie „nici prea rece, nici prea caldă, nici prea fierbinte”.
De asemenea, majordomii sunt datori să lase tot ce fac în acel moment și să vină să îi aducă diverse obiecte mai aproape de el, dacă e cazul. Tot în sarcina majordomilor intră și un lucru la fel de ciudat: să îl ajute pe Charles să își pună pastă de dinți pe periuță.
Charles, în vârstă de 69 de ani, a fost în ultima vreme subiect de presă și prin prisma altor ciudățenii pe care le-a dobândit de câțiva ani încoace și care ii fac pe britanici să îi chestioneze sănătatea.
Metro scria în urmă cu câtva timp că monarhul vrea să doarmă bine pe oriunde călătorește, astfel că își cară cu el saltelele preferate. De asemenea, Charles cară cu el peste tot și scaunul său preferat de toaletă, dar și hârtia igienică favorită.
Prințul Moștenitor mai cară cu el și un dulap plin cu haine pentru că dorește să se schimbe de cel puțin cinci ori pe zi, precum și o colecție uriașă de fotografii cu peisaje scoțiene.
De asemenea, Charles vorbește cu plantele și a și recunoscut acest lucru. „Îmi place să vorbesc cu plantele și cu copacii, să le întreb lucruri și să ascult ce au să-mi spună”, a spus el într-un interviu, după care a adăguat că face asta pentru a-și păstra ,,sănătatea mintală intactă”.
„Pe Ducesa de Cornwall o sperie aceste ciudățenii ale lui Charles, dar păstrează aparențele, în Palatul Buckingham nu se vorbește niciodată despre asta.", ar fi spus o prietenă a Ducesei pentru publicația britanică Daily Mail.