Fiecare dintre noi crede că știe ce-i poate pielea unui taximetrist și că asta îl reprezintă pe el ca om. O piesă de teatru care abordează acest subiect ne arată cine sunt taximetriștii cu adevărat și de ce îi urâm de fapt.
Taximetriști este piesa care a avut primele reprezentații în acest weekend, într-unul dintre cele mai neconvenționale spații culturale din București, Apollo 111. Scrisă de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, piesa abordează un subiect la zi, o problemă socială de care te lovești măcar o dată pe zi în drumurile tale prin marile orașe ale țării.
Vă invit să o vedeți, însă piesa n-a fost scrisă exclusiv pentru voi. O să râdeți, o să vă distrați copios, o să recunoașteți comportamentul personajelor și o să aflați că există un soi de pedanterie în înjurăturile taximetriștilor. După care o să râdeți iar. Deși e o ipoteză eronată că taximetriștii nu merg la teatru, această piesă a fost creată special pentru cei care aparțin acestei bresle atât de hulite în România.
Bogdan Theodor Olteanu semnează regia acestei piese care ni-l înfățișează pe taximetristul român așa cum îl percep cei care apelează la serviciile lui: ignorant, frustrat, superficial, fățarnic, pe alocuri antisocial, mereu în căutarea unui câștig imediat. Dar, piesa își propune, dacă nu să elimine, măcar să lupte cu unele dintre cele mai frecvente mituri despre taximetriști: că sunt periculoși, că sunt „bazați” ori că sunt niște oameni mizerabili.
Dacă ești taximetrist, piesa te va ajuta să te evaluezi și să te schimbi, de dragul tău și al celor la care ții. Dacă nu ești taximetrist, vei avea ocazia să vezi o altă latură a reprezentanților acestei bresle, dar și de unde provin nemulțumirile, nevoile și frustrările lor. O să ajungi chiar să-i îndrăgești pentru că, în definitiv, după cum spune chiar un taximetrist din piesă despre gay, sunt și ei oameni.
Distribuția este deschisă de Alexandru Ion, un tânăr actor care joacă impecabil rolul taximetristului ignorant, superficial și „bazat”. Alături de el sunt Rolando Matsangos, Maria Popistașu, Victoria Răileanu, Paul Nistor (sau înlocuit de Alex Chindriș), Ana-Maria Guran (sau înlocuită de Mădălina Stoica).
Vestea bună este că piesa Taximetriști poate fi văzută gratuit luni și marți (5 și 6 noiembrie 2018), la Teatrul Apollo 111 (str. Ion Brezoianu nr. 23-25, Palatul Universul, Corp B). Reprezentațiile au loc de la orele 17.30 și 20.30 (luni și marți). Rezervarea unui loc în sală se face la adesa de mail [email protected]. Vezi programul AICI!
Conform creatorilor acestui spectacol, piesa se va juca și în 22 și 28 noiembrie 2018, însă cu plată. Biletele vor fi puse în vânzare în urmtoarele zile.
Specacolul nu e recomandat persoanelor sub 16 ani, deoarece conține cuvinte și expresii triviale pe care unii le-ar considera nepotrivite într-o piesă de teatru.
Gallery