ß
Beyonce a ținut să le reamintească fanilor că ea este regina Halloween-ului.
Deși majoritatea celebrităților și-au afișat costumele mai mult sau mai puțin inspirate în weekend-ul care a trecut, Beyonce a așteptat până ieri seară, când a postat pe Instagram noul ei look.
Anul acesta, Beyonce s-a costumat de Halloween în Toni Braxton. Ca de obicei, artistei i-a reușit perfect deghizarea, copiind la detaliu look-ul cântăreței Toni Braxton de pe albumul acesteia de debut, ”Another Sad Love Song”. Beyonce a purtat perucă, o jachetă de piele, jeanși, curea, un top alb și chiar machiajul și manichiura au fost identice cu cele ale lui Braxton.
Așadar, așa arată ”Phoni Braxton”.
”Dragoste și adorație pentru una dintre legendele noastre talentate”, a scris Beyonce în secțiunea comentariilor. ”Mulțumesc pentru nenumăratele tale piese minunate. Vocea ta, frumusețea ta, talentul tău de la Dumnezeu sunt apreciate. Te voi iubi întotdeauna. Vă doresc un Halloween fericit, regii și reginele mele”.
Aceasta este al doilea an la rând în care Beyonce se constumează într-o legendă a muzicii de Halloween. Anul trecut, artista a întruchipat-o pe Lil' Kim, probând nu mai puțin de cinci costume inspirate de cariera acesteia.
De asemenea, acum patru ani, Beyonce s-a costumat, tot de Halloween, în Janet Jackson, în timp ce fiica ei, Blue Ivy, s-a îmbrăcat în Michael Jackson.
Foto: Getty, Instagram