ß
Pelicula Moromeții 2 va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului va porni într-o caravană prin țară încă de la finalul lunii octombrie.
Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film își propune să ajungă în peste 50 de orașe, în special în cele unde există multiplex sau altă sală de cinema, astfel încât mult-așteptatul film să poată fi văzut de cât mai mulți spectatori.
Prima oprire a Caravanei Moromeții 2 este în Oradea, pe 29 octombrie, la Teatrul Regina Maria. Aici vor avea loc două proiecții consecutive, de la 18:00 și 20:30, ambele urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri în prezența echipei.
În calendarul caravanei urmează proiecții în Piatra Neamț (29 octombrie, ora 20:30, Cinema Patria), Hunedoara (30 octombrie, ora 19:00, Cinema Flacăra), Deva (30 octombrie, ora 20:00, Cinema Patria), Oravița (31 octombrie, 18:00, Cinema 3D Oravița), Reșița (31 octombrie, 20:00, Cinema Dacia), Caransebeș (1 noiembrie, 20:00, Cinema 3D Luna), Vulcan (2 noiembrie, 18:30, Cinema Luceafărul) și Petroșani (2 noiembrie, 20:00, Cinema Victoria).
Pe 3 noiembrie caravana Moromeții 2 își continuă traseul cu o oprire în Târgu Jiu, la Cinema Sergiu Nicolaescu (ora 19:00), dar și în Drobeta-Turnu Severin, la Palatul Culturii „Teodor Costescu” (ora 19:00). În 4 noiembrie va ajunge și în Craiova, la Teatrul Național, unde vor avea loc două proiecții consecutive, ambele în prezența echipei, de la 17:30 și 20:00. Tot două proiecții vor avea loc și în Sibiu, pe 7 noiembrie, la sala mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu”, de la 18:00, respectiv 20:30.
Timișoara se pregătește de premiera filmului pe 12 noiembrie, când echipa Moromeții 2 ajunge la Filarmonica Banatul, unde se întâlnește cu publicul prezent la proiecțiile de la ora 18:00, respectiv 20:30.
Alte orașe în care Caravana Moromeții 2 va ajunge în viitorul apropiat sunt: Iași, Cluj, Ploiești, Constanța, Arad, Zalău, Roman, Ploiești, Caracal, Slatina, Turda, Târgu Mureș, Alba Iulia, Sebeș, Sighișoara, Mediaș, Brașov, Pitești, Bacău, Galați și Brăila.
Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi. Trailer-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.
Biletele le puteți achiziționa aici: Eventbook.ro
Premiera de Gală este programată pe 5 noiembrie, la Sala Palatului(București), de la ora 20:00, evenimentul fiind deja sold-out.
Gallery