Apropiații Arianei spun că artista a intrat într-o spirală de depresie severă și că a început să se poarte foarte ciudat în ultima vreme.
Daily Mail scrie că artista trebuia să ia parte la repetițiile pentru un concert de Halloween, dar nu a mai apărut, motivând că „a uitat”.
„De la o vreme nu mai reușește să se concentreze pe ceea ce are de făcut. Moartea lui Mac a distrus-o sufletește și toată lumea e îngrijorată pentru ea. Ratează repetiții și nu dă nicio explicație, nu mai iese din casă, s-a retras într-o lume a ei și nu dă semne că ar mai vrea să iasă de acolo.”, a declarat un apropiat al Arianei pentru Daily Mail.
Aceeași sursă a precizat că Ariana a fost auzită spunând inclusiv că „s-a săturat" de tot.
Artista (25 de ani) s-a despărțit recent de logodnicul ei, Pete Davidson (24 de ani). Cei doi păreau foarte fericiți și se mutaseră recent într-un apartament din New York, pentru care au scos din buzunar nu mai puțin de 16 milioane de dolari.
Davidson o ceruse recent pe Ariana în căsătorie cu un inel de logodnă în valoare de 100.000 de dolari și mărturisea într-un interviu recent că se simte „foarte norocos" și că el crede că vor rămâne împreună pentru totdeauna.
Surse din anturajul artistei au spus că Ariana și Pete au ajuns la concluzia că se potrivesc, însă „nu s-au întâlnit la momentul potrivit."
Lucrurile au luat o întorsătură sumbră la începutul lunii septembrie, atunci când fostul iubit al Arianei, rapperul Mac Miller, a murit la doar 26 de ani, în urma unei supradoze. Nu se știe încă dacă a fost vorba de sinucidere sau de o supradoză accidentală, dar Ariana a fost devastată și crede că a fost vorba de o sinucidere, mai spun apropiații ei.
Ulterior, Ariana a declarat că vrea să ia o pauză inclusiv de la muzică pentru că, spunea ea, în ultimele luni „a fost până în Iad și înapoi".
Rapper-ul american Mac Miller a fost găsit mort în locuința sa din statul California luna trecută.