VIDEO Creatorul Cartofului în țepușă din Piața Revoluției explică de ce nu îndrăgesc românii monumentul său

Redacția Redacția

Actualizat 28. 4. 2021

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Din 2005, anul inaugurării sale, și până azi, Memorialul Renașterii a fost unul dintre cele mai controversate proiecte culturale din Capitală. Creatorul său, artistul plastic Alexandru Ghilduș, explică pentru PROTV.RO de ce opera sa e mai mult decât un cartof tras în țeapă. 

Ideea creării unui monument dedicat victimelor Revoluției din 1989 a apărut în 2003, când Ministerul Culturii a invitat mai mulți artiști plastici și arhitecți să proiecteze un ansamblul statuar. Fiindcă proiectele depuse nu s-au ridicat la nivelul dorit de instituție, ministerul a organizat un concurs de proiecte, în 2004, la care s-au înscris 15 echipe de profesioniști.

„Eu am fost singur în echipa mea de lucru, ceilalți aveau arhitecți, artiști și am avut norocul să câștig acest concurs”, ne spune artistul plastic Alexandru Ghilduș, omul al cărui monument a fost ironizat ani la rând după inaugurarea ansamblului din Piața Revoluției.

Într-un interviu acordat în exclusivitate PROTV.RO, artistul explică cum a primit el criticile și ce exprimă, de fapt, lucrarea sa controversată.

Vi se pare nedrept că acest monument a fost asemuit cu un cartof în țepușă?

„Nu știu dacă e nedrept, eu nu pot să calific în niciun fel deciziile oamenilor de a se afișa cu anumite expresii. Un mare creator, controversat la rândul lui pe piața internațională, un fotograf de renume – Oliviero Toscani – spunea, a propos de prezența omului în spațiul public, că ceea ce vezi tu ca individ vorbește mai mult despre tine decât despre obiectul la care privești. Este o exprimare extrem de profundă. Eram tentat în toate discuțiile mele să spun că, în fond, asta îi caracterizează pe ei. Și, la un moment dat, foloseam și... în vremea respectivă, când au apărut lucrurile astea, puțin iritat, că nu poți să fii liniștit într-o astfel de situație, spuneam: domne’, dacă unul stă în bucătărie și vede numai cartofi, probabil cartoful este elementul la care se raportează el. Și atunci ce să vadă în spațiul public decât cartofi? Altul vede măsline, altul vede altceva”. 

„Nu pot să nu constat că în societatea românească a dispărut de foarte multă vreme, în primul rând, acei șapte ani de acasă, despre care nimeni nu mai vorbește și care însemnau ceva pentru generația mea. La nivelul general, al relațiilor dintre oameni, a dispărut respectul față de cel de lângă tine.”

Monumentul a primit mai multe porecle. De la Cartoful în țepușă, la Țeapa din Piața Revoluției, Cartoful pe băț, Măslina-n scobitoare. Care vă place mai mult?

„Știți care ar putea să fie o conotație interesantă? La care m-am gândit și eu atunci când am ridicat construcția. A propos de țepe... Țeapa ar fi putut să fie un sens dat prezenței monumentului în Piața Revoluției în ideea în care s-a dat țeapă comunismului, dar vedeți că nimeni nu s-a dus cu gândul acolo sau nu și-a exprimat gândul ăsta. Ar fi putut să fie un sens, într-adevăr, mult mai profund. Eu m-am gândit la el, nu m-am afișat cu el pentru că nu ăsta a fost sensul inițial. Dar când am auzit, mi-am zis că ar putea fi o chestie cu sens.”

Cum explicați reacția ostilă față de un monument închinat Revoluției și victimelor sale?

„Singurul răspuns pe care îl pot da, pe scurt, ar fi acela că românii, pe de o parte, nu au cum să înțeleagă pentru că sunt duși pe alte coordonate, în planul social. Pe de altă parte au fost virusați în perioada nașterii acestui monument, pe plan politic, pentru că erau alegeri și s-au folosit de el cei care au câștigat atunci alegerile. Iar într-un alt plan, mai puțin văzut la vremea respectivă, pe care eu l-am observat tocmai în momentele în care alergam după aprobări, a fost acela al zonei comerciale.

Pe acest spațiu, unde se află și lucrarea lui Maniu a sculptorului Mircea Spătaru, și lucrarea Memorialul Renașterii, era prevăzută o construcție, în anii 2004-2005, adusă în discuția publică de Videanu – primar în 2006 – un mall. 13 etaje erau prevăzute acolo, un mall. Deci erau interese comerciale uriașe”. 

S-a spus că monumentul a costat prea mult (56 de miliarde de lei vechi). Care e părerea dumneavoastră?

„În privința construcțiilor am făcut un soi de licitație deschisă, aducând în discuție ofertele a două mari companii. Diferența a fost foarte mare și am optat pentru compania care a oferit prețul cel mai bun. De la acel preț plecând, discutându-se detaliile la minister și guvern, am renegociat ajungând la prețul final. Ce conține acest preț final? În primul rând, colaborarea cu echipe de arhitectură, cu echipe de structuriști, cu o echipă specială de curenți, de aducțiune de apă, de tot ce înseamnă racorduri, inclusiv amenajarea peisagistică.

Pe parcursul lucrării am fost nevoiți să acordăm o sumă proiectării și am pierdut o bucată de timp, pentru că săpând am descoperit câteva vestigii arheologice. A trebuit să reproiectăm totul.”

„Mi-am propus ca elementele constructive să fie făcute de specialiști și i-am găsit în România. M-a bucurat lucrul ăsta. Ne-am încadrat în buget și, în primul rând, am lucrat cu o echipă de artiști, destul de mare, și muncitori de la Combinatul Fondului Plastic, prin Uniunea Artiștilor Plastici.”

„Majoritatea costurilor au fost pe materiale și pe execuție. Mi-am dorit să am marmură albă românească, dar nu am găsit disponibilitatea de a oferi materialul așa cum l-am dorit. Am folosit marmură albă din Grecia. Nimeni nu s-a avântat spre câștig financiar, și asta mi-a plăcut. A fost un câștig pe termen lung. Eu sper să fie un câștig pe termen lung și pentru artiști și pentru bucureșteni și pentru România.”

Ce elemente conține ansamblul din Piața Revoluției

Memorialul Renașterii este amplasat în fața fostului sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, unde, în decembrie 1989, a izbucnit flacăra revoluției. Ansamblul e compus din Piața Reculegerii – o piațetă situată în centrul memorialului, care găzduiește Zidul Amintirii, pe care sunt inscripționate, în alamă, numele celor 1.058 de victime ale Revoluției.

Piramida Izbânzii este elementul central al ansamblului, care se ridică la 25 de metri deasupra solului. La baza acesteia se află un grup statuar care semnifică dorința de libertate a oamenilor. Monumentul este brăzdat de Calea Biruinței, un simbol al drumului către democrație, pavată cu bușteni de stejar.

În 2018, monumentul este într-o stare deplorabilă, fiind victima actelor de vandalism. În iulie 2018, Primăria Municipiului București și-a manifestat intenția de a prelua în administrare monumentul, de la Ministerul Culturii, în vederea restaurării și includerii acestuia în circuitul turistic. Până acum acest proiect nu s-a materializat.

Cum ați ajuns la crearea acestui monument? Ce anume v-a inspirat?

„Eu am făcut design de performanță în industria optică română, produse care se vând și acum în toată lumea. Acolo am învățat să prelucrez sticla și după Revoluție mi-am deschis propriul studio de arte și design. Plecând pe acest drum, am simțit că sunt atras de formele ascuțite, care te înalță, care au dimensiuni astrale. În momentul în care a fost anunțat acest concurs, m-am interesat la minister, dar n-am aflat nici poziționarea exactă, nimic. Știam doar că era în Piața Revoluției, pe dreapta. Ok, undeva în parcul de acolo.

M-am gândit la o formă care evoluează vertical care să sublinieze victoria asupra unui sistem opresiv. O formă care pleacă de la Trinitate, solidă, stabilă, care sugerează înălțarea.”

Care ar fi simbolul Capitalei, monumentul reprezentativ pentru București? Ar putea fi Memorialul Renașterii?

„Două simboluri văd eu în momentul de față: Arcul de Triumf și Ateneul Român. Fiecare are încărcarea sa istorică și culturală, povestea, spusă sau nespusă. Din păcate, Arcul de Triumf este un simbol pe care îl regăsești și în alte capitale. În București, acest monument este izolat, nu e atât de cald sufletului omului. Nici turistul nu se poate apropia, nici bucureșteanul sau cel care vine din altă parte. Ar trebui readus în discuție și introdus într-un circuit. Cred că în zona aceea se pot face niște pasaje subterane, pentru a crea o circulație în jurul lui și pe acoperiș, astfel încât să ai și o panoramă a Bucureștiului.”

„Ateneul are și el istoria sa frumoasă, dar dacă nu reușim să susținem, să avem o politică de promovare a bunului gust și a bunului simț, în paralel, nu vom avea niște repere culturale. Lucrurile n-au stat altfel nici în Occident, ca să dăm exemplul Tour Eiffel, care a fost și el criticat și batjocorit în fel și chip – astăzi este un mare simbol.”

Și, totuși, cel mai apreciat și vizitat simbol al Capitalei este Casa Poporului...

„N-am pomenit-o pentru că, după părerea mea, Casa Poporului este un obiectiv turistic, nu un monument de referință. Se poate încadra într-o zonă a performanței dimensionale, volumetrice, și cam atât, pentru că nu are parametri de natură estetică. Când vizitezi o astfel de clădire ești impresionat, te raportezi la suprafețe și s-a terminat povestea. Atât. Nu există nici încărcătură de natură spirituală.”

Cine este Alexandru Ghilduș

• S-a născut la 5 august 1952 la București și doctor în arte vizuale, designer, pictor și sculptor.
• Este profesor la Universitatea Națională de Arte București și președinte la Societății Designerilor Profesioniști din România.
• A brevetat o invenție în ceea ce privește prelucrarea sticlei la rece. 
• În 1992 a creat o sculptură specială pe care i-a dăruit-o lui Michael Jackson, cu prilejul primei sale vizite a Regelui muzicii pop în România. Suvenirul a fost înmânat de președintele de atunci al României, Ion Iliescu.
• A fost decan al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității Naționale de Arte din București și președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România.