ß
După ce a anunțat mai multe modificări în ultima vreme, Academia Americană de Film anunță încă o schimbare pentru Oscaruri.
Academia a transmis că, începând cu 2019, toate cele nouă liste scurte de nominalizări la Oscar vor fi anunțate în aceeași zi.
Până anul acesta, listele scurte erau votate începând cu octombrie şi făcute publice în decembrie. De acum încolo, votul în cazul tuturor celor nouă categorii va fi exprimat în primele două săptămâni din decembrie, iar în 17 decembrie for fi anunțate toate în același timp.
De asemenea, Academia a mai anunțat câteva schimbări în urmă cu câteva luni:
O gală ,,mai accesibilă”
Astfel, Premiile Oscar vor avea o nouă categorie care va fi dedicată lungmetrajelor populare. De asemenea, gala va fi redusă la trei ore, pentru a o face mai ,,accesibilă”, iar unele premii, considerate mai puțin importante, vor fi prezentate în timpul pauzelor comerciale. Momentele vor fi prezentate, însă, ulterior, într-o variantă mai scurtă.
Această modificare vine pe fondul faptului că gala de anul acesta, din 4 martie, a durat patru ore și a avut cea mai slabă audiență din istoria Oscarurilor (aproximativ 26,5 milioane de telespectatori la nivel internațional).
O nouă categorie
Academia va introduce și un nou premiu, pentru cel mai bun film popular. Și această modificare vine ca răspuns la criticile publicului, care – de-a lungul timpului – s-a plâns că Academia premiază preponderent pelicule artistice în detrimentul filmelor de tip blockbuster, mainstream.
Se schimbă și data
Scrisoare publicată de NPR mai arată că, începând cu anul 2020, gala va avea loc mai devreme. Doar data galei de anul viitor va fi menținută (24 februarie). Motivația, în acest caz, a fost faptul că Oscarurile au loc la doar două luni după Globurile de Aur.
Nominalizările pentru cea de-a 91-a Gală a Premiilor Oscar vor fi anunţate pe 22 ianuarie 2019, iar ceremonia de decernare a trofeelor va avea loc în 24 februarie 2019.