ß
Actrița a avut o apariție surprinzătoare la nunta regală dintre prințesa Eugenie și Jack Brooksbank, de la Castelul Windsor.
Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank se căsătoresc astăzi, în cadrul unei ceremonii impresionante, iar printre cei 850 de invitați se regăsesc și foarte multe celebrități.
O apariție surprinzătoare este actrița Demi Moore, care a venit la nuntă însoțită de parfumierul Eric Buterbaugh, un vechi prieten al ei, cel care a ajutat-o să treacă peste divorțul de Ashton Kutcher.
Aceasta a optat pentru o rochie grena, cu mâneci bufante și un accesoriu pentru cap în aceeași nuanță.
De asemenea, este de notat faptul că Demi Moore poartă geanta Demi de la Gabriela Hearst, care este numită chiar după ea și cu care Meghan Markle este zărită adesea în public.
De fapt, Meghan a avut exact aceeași geantă, într-o nuanță de verde, când a vizitat ținutul Sussex pentru prima oară, alături de prințul Harry, acum câteva zile. În mod evident, Demi Moore și Meghan Markle au multe în comun când vine vorba de stil.
Foto: Getty
Gallery