De la agonie, la extaz. Bode Miller și soția lui, Morgan, au devenit părinți vineri, la circa patru luni de la decesul cutremurător al mezinei familiei lor, Emeline.
Fostul schior american, în vârstă de 41 de ani, a anunțat că el și soția lui, Morgan, au devenit părinții unui băiețel, vineri. Cei doi soți sunt mai fericiți ca niciodată, însă în această vară au trecut printr-o suferință cumplită. Fiica lor de doar 19 luni, Emeline, a murit înecată în piscina unor vecini din cartierul Coto de Caza din Orange County (California). Tragedia s-a petrecut pe 9 iunie, când fetița a alunecat și a căzut în apă, fără ca vreunul din părinți să bage de seamă. Conform părinților ei, fetița a stat sub apă circa 30 de secunde.
Micuța Emeline, cu câteva zile înainte de tragedie. FOTO: Instagram
Bode și Morgan Miller mai au împreună un băiat de trei ani, pe nume Nash Skan. Schiorul este tată și pentru doi copii din alte relații, un băiat pe nume Samuel (5 ani) și o fată pe nume Neesyn (10 ani).
Conform revistei People, cei doi au anunțat în luna aprilie că vor avea încă un copil, însă la vremea respectivă nu știau sexul acestuia.
În luna august, Morgan a postat pe Instagram o fotografie cu ea în care își ține fiica muribundă în brațe. Fotografia era însoțită de un mesaj adresat micuței Emeline, căreia i-a transmis: „Aș fi vrut să te mai pot strânge în brațe măcar o zi, dar până va veni acea zi, continuă să lucrezi prin mine și dă-mi puterea de a-i face și pe alții să înțeleagă, iubirea mea.”
Morgan, jucătoare de volei pe plajă și fotomodel în vârstă de 31 de ani, s-a căsătorit cu Bode Miller în cotombrie 2012.
Gallery