ß
Soprana spaniolă Montserrat Caballé, care a cântat alături de Freddie Mercury cântecul devenit imnul official al Olimpiadei de la Barcelona (1992), s-a stins din viață într-un spital din Barcelona. Artista era internată din luna septembrie, ca urmare a unei infecții la nivelul vezicii biliare.
Cântăreața de operă, născută în Barcelona în 1933, a pus capăt unei cariere prodigioase de peste 50 de ani. Și-a făcut debutul pe scenă în anul 1956, în rolul Mimi din opera La Boheme, de Giacomo Puccini. Însă, succesul internațional a venit nouă ani mai târziu, dintr-o conjunctură favorabilă. Caballé a fost solicitată să o înlocuiască pe Marilyn Horne într-un spectacol care avea loc la Carnegie Hall din New York.
Deși a fost primul mare spectacol de bel canto în care fusese distribuită și a fost nevoită să învețe partitura și rolul ei în piesă în mai puțin de o lună, prestația ei a fost încântătoare. A primit 25 de minute de aplauze și ovații în picioare, din partea unui public extrem de pretențios.
Soprana, în 2017
În decembrie 1965, Montserrat Caballé a revenit la Carnegie Hall pentru al doilea său rol de bel canto opera, cântând în piesa Queen Elizabeth I a lui Gaetano Donizetti.
La sfârșitul anilor 70 a avut cinstea să cânte împreună cu marii tenori Luciano Pavarotti și Jose Carreras, însă publicul din România trebuie să și-o amintească mai bine datorită colaborării de excepție pe care a avut-o cu Freddie Mercury, solistul trupei Queen. Cei doi au înregistrat împreună melodia Barcelona, care a devenit imnul Jocurilor Olimpice de la Barcelona din 1992.
Condamnată pentru evaziune fiscală
În 2015, Montserrat Caballé a fost în mijlocul unui scandal cu autoritățile statului spaniol. Artista a fost acuzată că în 2010 și-a mutat domiciliul în Andorra, doar în acte, pentru a evita să plătească taxe și impozite în Spania. A fost depistată și condamnată la o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, a fost obligată să achite po amendă de 254.300 de euro. Totodată, i s-a interzis să mai primească subvenții sau finanțări publice vreme de 18 luni.
Fiica ei e tot soprană
Montserrat Caballé s-a căsătorit în 1964 cu tenorul Bernabé Martí. Împreună au doi copii, o fată și un băiat. Fiica lor, Montserrat Martí (45 de ani) este tot soprană și a cântat de câteva ori împreună cu mama ei.
S-a căsătorit cu omul de afaceri Carlos de Navas în 2006, însă a divorțat de el un an mai târziu. În prezent are o relație cu un alt om de afaceri, Daniel Faidella, cu care are o fetiță, Daniela (7 ani).
Gallery