ß
  • PRO TV
  • Gheorghe Zamfir, concert extraordinar la Sala Palatului alături de Corul Armatei Roșii

Gheorghe Zamfir, concert extraordinar la Sala Palatului alături de Corul Armatei Roșii

Gheorghe Zamfir, concert extraordinar la Sala Palatului alături de Corul Armatei Roșii

Corul Armatei Roșii, cunoscut și sub numele Ansamblul Alexandrov, revine la București pentru un nou concert de senzație. Pe 18 octombrie, la Sala Palatului, muzicienii ruși vor urca pe scenă și l vor avea ca invitat special pe inegalabilul Gheoghe Zamfir.

Muzica de cor a Armatei Roșii va răsuna din nou la Sala Palatului, sub bagheta aceluiași general Viktor Eliseev. Grupul, care și-a schimbat recent numele în The Red Guard Choir, promite un spectacol de o înaltă ținută, cel puțin la nivelul celui de anul trecut. În acest an, pe 18 octombrie 2018, artiștii ruși vor cânta alături de maestrul Gheorghe Zamfir, pe care l-au rugat să li se alăture pe scenă.

Având ca tematică celebrarea esenței culturii rusești, spectacolul înregistrează la nivel mondial un succes uriaș. Momentele coregrafice complexe și variate, pașii stricți și tehnica ireproșabilă, sincronizarea desăvârșită și energia mișcărilor, costumele deosebite lucrate manual în zeci de culori și muzica tradițională rusească, transformă atmosfera de spectacol într-o adevărată sărbătoare. 

The Red Guard Choir este cunoscut ca fiind un exponent de marcă al excelenței în muzică și  este recunoscut la nivel mondial pentru perfecțiunea actului cultural-artistic. Artiștii au fost ovaționați cu frenezie inclusiv de spectatorii din Statele Unite ale Americii, iar turneele acestora cuprind peste 250 de reprezentații anuale. Printre cele mai remarcabile spectacole susținute de-a lungul timpului, se numără reprezentația oferită Papei Ioan-Paul al II-lea la Roma și cea prilejuită de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Moscova.

Ansamblul Academic al Gărzii Naționale a Federației Ruse, The Red Guard Choir, este singurul organism militar care a primit Steaua de Platină, pe bulevardul dedicat marilor artiști ruși. Acesta numără, în cadrul academiei, peste 400 de artiști (muzicieni, cântăreți și dansatori), iar cincizeci dintre artiștii acestui ansamblu au primit titlul suprem de Artist Emerit al Rusiei. Anul trecut, artiștii ruși au cântat pe scena Sălii Palatului, în luna noiembrie.

Soliștii care ajung să facă parte din acest grup coral sunt printre cei mai talentați din Rusia, procedeul de selecție fiind mai riguros decât în cazul cântăreților de opera. Aceleași standarde de excelență sunt impuse în mod evident tuturor interpreților din spectacol. Până în prezent s-au putut bucura de colaborări notabile, evoluând alături staruri internaționale precum Celine Dion, Luciano Pavarotti, Mireille Mathieu, Helena Fischer și Vincent Niclo.

Și de această dată, membrii ansamblului The Red Guard Choir sunt nerăbdători să  urce pe scena Sălii Palatului și să împărtășească bucuria colaborării cu maestrul Gheorghe Zamfir, în prezența publicul român. 

Ultimele bilete rămase disponibile pentru spectacolul de pe 18 octombrie mai pot fi achiziționate atât online de pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, www.blt.ro, www.bilete.ro sau www.startickets.ro cât și de la casa de bilete a Sălii Palatului și din magazinele partenere Eventim -  Orange, Vodafone, Germanos, Libăriile Cărturești, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat. IV – 65 lei, Cat. III – 90 lei, Cat. II – 140 lei, Cat. I – 200 lei și VIP – 300 lei.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni