ß
The Motans începe toamna cu single-ul „Înainte să ne fi născut”, o piesă de dragoste sinceră, emoționantă, cu mesaj profund.
Piesa este compusă de The Motans, la fel ca toate celelalte piese ale artistului, și este produsă de Alex Cotoi, cu care a mai colaborat și pentru „Drama Queen”, „Cel mai bun DJ”, „Weekend”, „FriendZone”, „Nota de plată”.
„Înainte să ne fi născut” reprezintă un nou început, după cum menționează chiar artistul: „Sufletul o limbă are. „Înainte să ne fi născut” e o piesă ce nu necesită sinteze. E exact așa cum o auzi și o simți. E cea mai intensă și mai profundă creație a mea de până acum. Prin lansarea ei, vreau să marchez un nou început al conceptului The Motans, un început frumos”, a declarat The Motans.
Anul acesta, The Motans a lansat mai multe piese care au fost imediat îndrăgite de public și susținute de radiouri și televiziunile muzicale. După „Nota de plată”, INNA și The Motans s-au reunit pentru o nouă colaborare pentru piesa „Pentru că”. Cu peste 14 milioane de vizualizări pe YouTube, single-ul a fost intens difuzat de radiourile din România, ajungând piesa numărul 1 conform Mediaforest, un veritabil hit de vară.
Single-ul anterior al INNEI cu The Motans, „Nota de plată”, are aproape 20 de milioane de vizualizări.
În plus, single-ul lui The Motans „Jackpot” a fost difuzat în rotație pe radiourile și televiziunile muzicale de specialitate, ocupând locul 1 și depășind 15 milioane de vizualizări pe YouTube.
„My Gorgeous Drama Queens” este primul album al trupei The Motans și a fost lansat pe 7 martie anul acesta. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, „Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”.
Pentru The Motans, se anunță o toamnă plină, cu multe evenimente, dar și multe piese compuse de Denis, pe care urmează să le lanseze.