Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii seriei House of Cards. Sezonul al șaselea este gata de a ateriza pe micile ecrane, iar Claire Underwood (Robin Wright) va surprinde pe toată lumea.
Trailerul oficial al sezonului 6 din House of Cards a fost lansat la ceva mai mult de o lună înainte de debutul pe micile ecrane. Fanii seriei vor fi pur și simplu impresionați de prestația lui Claire Underwood, un personaj care în cele cinci sezoane de până acum a crescut în umbra soțului, Frank Underwood (Kevin Spacey). Însă, actorul, care a fost sinonim cu pelicula din 2013 încoace, s-a văzut nevoit să facă un pas în spate din cauza scandaului sexual în care a fost târât.
În ultimul sezon House of Cards, Robin Wright se transformă pentru a deveni „președinta malefică”, omul politic tiran dornic de a-i așterne pe toți cei din jur la picioarele sale. „Domnia bărbatului alb de vârsta a doua s-a sfârșit”, anunță personajul său, care se va trezi înconjurat de adversari după preluarea puterii de la soțul ei „decedat”. „Uite cum stau lucrurile! Orice v-a spus Frances în ultimii cinci ani... să nu credeți un cuvânt”, anunță apoteotic președinta Underwood.
Vedeți mai jos cel mai nou trailer House of Cards!
Vestea proastă este că acest sezon din House of Cards va avea doar opt episoade, spre deosebire de celelate, care aveau 30. Este pentru prima dată când Kevin Spacey nu apare în film, el fiind concediat de echipa de producție cu puțin timp înainte de debutul filmărilor pentru sezonul 6. Distribuția a fost completată cu actorii Diane Lane și Greg Kinnear, care joacă rolul unor frați cu legături politice mai vechi avute cu familia Underwood.
Sezonul 6 House of Cards ajunge pe micile ecrane la 2 noiembrie 2018.
Gallery