În weekend, Sophie Carter, una dintre cele mai apropiate prietene ale Ducesei de Cambridge, s-a căsătorit cu logodnicul ei, Robert Suggs, în Norfolk.
Mireasa Sophie Carter, care este nașa prințesei Charlotte, a rugat-o pe micuță să-i fie domnișoară de onoare, în timp ce Prințului George (5 ani) i-a revenit rolul de paj.
Citește și: Ce obiect inedit a primit Printul George pentru aniversarea de 5 ani
Charlotte și George au fost în centrul atenției, anul acesta, la nunta dintre Prințul Harry și Meghan Markle, în luna mai.
Acum, în weekend, prințul George și Prințesa Charlotte au fost, din nou, paj, respectiv domnișoară de onoare, și toți ochii au fost pe cei doi micuți membri ai familiei regale.
În special George, îmbrăcat în cămașă albă, pantaloni albaștri, șosete albe și pantofi de aceeași culoare - s-a aflat într-o dispoziție jucăușă.
Micuțul prinț, în vârstă de cinci ani, a râs și a chicotit în timpul evenimentului, ba chiar, la un moment, a început să se joace cu ceilalți băieței care aveau rolul de paj un joc cu soldați, mărșăluind în fața bisericii, spre încântarea martorilor oculari.
Mai mult, chiar înainte de ceremonie, George a scos capul pe veranda bisericii, de câteva ori, așteptând curios venirea miresei.
Sora lui George, Charlotte (3 ani) a părut deloc impresionată de entuziasmul băiatului, încruntându-se în timp ce-și ține pe braț poșeta albastră.
La nuntă au participat și părinții lui Kate Middleton, care o cunosc pe mireasă de când aceasta era școlăriță, fiind colegă cu actuala Ducesă de Cambridge.