Opera unui artist din epoca victoriană pare să fie cheia spre dezvăluirea identității celebrului criminal în serie care a terorizat prostituatele din Londra în 1888.
Autorul volumului ,,The Inevitable Jack The Ripper”, Paul Christian, susține că un tablou pictat în urmă cu 130 de ani conține indicii care ar sugera că artistul ar fi fost celebrul criminal în serie care a bântuit străzile din Londra în 1888 și a făcut 5 victime.
Tabloul pictorului Walter Sickert, care i-a fost trimis lui Christian în 2013, înfățișează o scenă în care apar un bărbat și două femei – despre care Christian afirmă că sunt, mai mult ca sigur, două dintre prostituatele ucise de Jack Spintecătorul, Mary Kelly și Martha Tabram.
Foto: Daily Mail
In foto: Walter Sickert, autorul tablolului
În tablou, o persoană despre care Christian crede că ar fi Jack Spintecătorul, înaintează spre o femeie care seamănă cu Mary Kelly. În imaginea pictată de Sickert mai apare și o a doua femeie care poartă o rochie cu ceea ce par a fi buline roșii. Christian crede, însă, că nu e vorba de buline roșii și că e o trimitere directă la Marth Tabram și la faptul că a fost înjunghiată de 39 de ori.
În tablou mai există și diverse alte indicii care duc cu gândul la 1888, anul în care au avut loc crimele.
Christian spune că pe spatele tabloului există și o schiță care l-ar putea înfățișa pe comisarul care s-a ocupat de anchetă, Sir Charles Warren.
In foto: Schița în care, după păerea lui Christian, ar apărea comisarul Warren
Victimele lui Jack Spintecătorul au fost cinci prostituate: Mary Ann Nichols, Annie Chapman, Elizabeth Stride, Catherine Eddowes și Mary Jane Kelly.
Nichols a fost găsită în august, 1888, cu gâtul tăiat de două ori și cu tăieturi pe abdomen.
Cadavrul lui Chapman a fost găsit în septembrie, 1888, tot cu gâtul tăiat de două ori. De asemenea, ucigașul i-a deschis abdomenul și i-a scos uterul.
Stride și Eddowes au fost găsite concomitent, fiind ucise, probabil, la câteva ore distanță.
Trupul fără viață al lui Kelly, ultima victimă (cunoscută) a Spintecătorului, a fost găsit în noiembrie, 1888. Ucigașul i-a tăiat gâtul, iar incizia a fost atât de adâncă încât lama cuțitului a ajuns până aproape de coloana vertebrală. De asemenea, ucigașul i-a deschis abdomenul și i-a scos toate organele, inclusiv inima.
Teoria lui Christian e fascinantă, dar nu e susținută și de alte dovezi, prin urmare ar trebui tratată exact așa: ca o simplă teorie și nimic mai mult.
Pe protvplus.ro puteti vedea toate emisiunile preferate
Gallery