Drake i-a intentat proces unei femei care susține nu numai că ar fi fost violată, ci și că ar fi rămas însărcinată în urma agresiunii, scrie publicația TMZ.
Material de Ionela Lupu
TMZ precizează că Layla Lace, femeia care îl acuză pe Drake de agresiune sexuală, ar avea, de fapt, o obsesie față de rapperul american. Cei doi s-ar fi cunoscut în luna februarie a anului trecut, în timpul unui turneu pe care Drake l-a avut în Manchester. După spectacol, cei doi ar fi întreținut relații sexuale, după care Drake i-ar fi cerut să plece, potrivit TMZ, care citează spusele femeii.
În luna aprilie a anului trecut, Lace a susținut că a rămas însărcinată printr-o postare făcută pe Instagram. ,,Așadar, suntem în epoca în care, dupa ce îi spui unui tip că ești însărcinată, nu îți mai răspunde la telefon”, a scris ea.
După marele anunț făcut, Lace a mers și la un post de radio pentru a anunța oficial că a rămas însărcinată cu Drake.
Potrivit avocatului rapperului, femeia a refuzat să facă un test de paternitate, ba chiar ar fi cerut și o sumă mare pentru tăcerea ei.
,,Nu există dovezi credibile care să indice spre o posibilă sarcină”, a spus Drake. Artistul mai susține, de asemenea, că relația dintre ei a fost doar o fantezie, motiv pentru care a și deschis un proces împotriva ei. Drake i-a intentat acest proces pentru suferință emoțională, fraudă, defăimare și abuz.
Drake este un rapper canadian, cântareț, compozitor si actor. A fost recunoscut inițial ca un actor într-o dramă adolescentină intitulată ,,The Next Generation". Intenția lui Drake de a urma o carieră în rap a aparut în 2007, după lansarea mixtape-ului său de debut. Ulterior, el a lansat albumul „Thank Me Later” în 2010, care a devenit numărul unu în topul US Billboard 200 și a fost certificat cu platină de Recording Industry Association of America (RIAA). Următoarele două lansări au fost „Take Care” și ,,Nothing Was The Same” (2013), cu care a și câștigat primul său premiu Grammy pentru cel mai bun album al unui rapper.