ß
  • PRO TV
  • Radu Jude, regizorul filmului care ne va reprezenta la Oscar 2018: „Probabil că unii îl vor respinge total”

Radu Jude, regizorul filmului care ne va reprezenta la Oscar 2018: „Probabil că unii îl vor respinge total”

Radu Jude, regizorul filmului care ne va reprezenta la Oscar 2018: „Probabil că unii îl vor respinge total”

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” va reprezenta România la Premiile Oscar 2018. Înainte de lansarea oficială în cinematografele din țară, programată la 28 septembrie, regizorul Radu Jude ne-a explicat de ce nu ar trebui să ratăm acest film.

Pelicula care va reprezenta România la Oscar 2018, la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”, a beneficiat de o avanpremieră luni seară, la Cinema Elvire Popesco din București. Distins deja cu Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, unde a fost proiectat pentru prima dată, filmul lui Radu Jude spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă. 

Totodată, filmul își concentrează atenția pe masacrele comise pe frontul de Est împotriva evreilor, la care Armata Română a luat parte, în urma ordinelor venite din partea mareșalului Ion Antonescu. Producția lui Jude are un mesaj greu de acceptat și de digerat, însă ea se bazează pe documente oficiale și fapte istorice recunoscute de statul român.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” e genul de film care te va mâhni, cu siguranță, dar nu prin faptul că i s-a îngăduit să se nască, ci fiindcă afli cu această ocazie că adevărul ți-a fost ascuns în toți acești ani; că nu-ți cunoști propria istorie; că Armata Română nu a fost atât de glorioasă și de „castă”, cum a fost prezentată în manualele de Istorie, ci a avut la un moment dat lideri care au încălcat grav drepturile omului și cele mai elementare reguli ale războiului.


Regizorul Radu Jude a explicat pentru PROTV.RO ce a urmărit, de fapt, cu acest film care, iată, are o șansă mare de a câștiga Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Care sunt miturile pe care acest film le spulberă?

„Aici vă contrazic, nu există niciun mit pe care să-l spulbere câtă vreme, cel puțin din punct de vedere oficial, toate lucrurile astea sunt recunoscute de statul român, adică masacrul de la Odessa sau implicarea României în masacrele de pe frontul de Est. Toate sunt recunoscute ca atare în Raportul Elie Wiessel, deci din punctul acesta de vedere, filmul nu face decât să prea informațiile oficiale. Sigur că la nivelul discursului public lucrurile sunt un pic mai nuanțate și o parte din oameni e încă într-un fel de negare.”

Artele au menirea, chiar obligația, de a spune adevărul. Și filmul dumneavostră face asta. Dar cât de confortabil va fi pentru români să accepte acest adevăr?

„Probabil că unii îl vor respinge total, e dreptul lor să aibă orice fel de reacție. Pe mine mă intersează, mai degrabă, ca prin această construcție de tip colaj pe care filmul o are să provoc spectatorii să se gândească nu doar la evenimentul istoric din centrul filmului, ci și la felul în care istoria este reprezentată prin intermediul cinematografiei. Un pariu mai mic, dacă vreți.”

Actrița Ioana Iacob, în rolul Marinei Marin


Tema antisemită a făcut carieră la Hollywood. Filmul dumneavoastră va reprezenta România la Oscar. Credeți că tema aleasă este un atu?

„Nu știu să vă răspund la întrebarea asta, mai ales că filmul nu e o poveste despre Holocaust, în sensul convențional al cuvântului. E o poveste care are, desigur, masacrele de pe frontul de Est în centrul atenției, dar povestea le privește oblic. Și atunci, alte lucruri ies în față, de fapt.”

Cine credeți că va aprecia mai mult acest film? Publicul tânăr sau publicul vârstnic?

„Nu știu, dar nu contează. Din punctul meu de vedere nu contează. Cred că orice tip de spectator poate găsi ceva în el care să i se pară interesant. Sper asta.”

În film insistați pe niște cadre anume, cum e acea fotografie cu evreii de la Odessa spânzurați... Există vreo explicație pentru acest lucru?

„Da, sigur că da. Filmul e construit pe o serie de contraste între scene plasate în contemporaneitate și elemente venite din trecut, cum sunt aceste fotografii, unele imagini de arhivă și așa mai departe. Ele sunt acolo ca să intre într-o relație cu elementele din prezent și să creeze, prin contrastul acesta, niște idei noi. De aceea s-a insistat pe acele imagini.”


Există vreo șansă ca personajul Ion Antonescu, adică mareșalul Ion Antonescu, să devină un personaj negativ al istoriei române în urma acestui film? Până acum el a fost intens glorificat...

„Nu, nu cred că în urma acestui film. Pentru că filmul nu se ocupă de personalitatea mareșalului Antonescu; care a fost, știm cu toții, una complexă. Filmul vorbește de o latură a politicii mareșalului, care a dus la moartea multor oameni. Și aici, din punctul meu de vedere, nu cred că mai încape nuanțare.”

Cine joacă în film 

Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul - de Jean Umanski, mixajul - de Cristinel Şirli, designul de sunet - de Dana Bunescu, decorurile şi costumele - de Iuliana Vîlsan. Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

Alex Bogdan, în rolul mareșalului Ion Antonescu

Actorul Alex Bogdan, pe care îl cunoașteți, mai mult ca sigur din aceste sketch-uri, a fost distribuit în rolul mareșalului Antonescu. Actorul a mărturisit cum a fost la repetiții și cum a intrat în pielea personajului:

„Repetițiile au fost distractive, în mare parte, pentru că nu am exercițiul acesta al lungmetrajului, în care ești implicat cât de cât serios. Aici a fost aproape o lună de repetiții, în care s-a tot bibilit spectacolul, care a fost partea cea mai dificil de filmat. Căutarea mea, de fapt, a fost pentru a putea imita acest mareșal, de a identifica ce-l face pe acest om să vorbească așa. Am identificat în el un fel de mini Ceaușescu, adică avea o pițigăiare a vocii. El fiind un om mic, mărunt, încerca să suplinească lipsa de putere a vocii prin discurs. Dar nu avea nimic special, era destul de plat din punctul ăsta de vedere. Munca a fost că tu vrei să faci un lucru interesant, dar, în același timp, a-l imita pe Antonescu înseamnă a fi plat cumva”, a spus actorul Alex Bogdan.

Vezi trailerul filmului!

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni