EXCLUSIV Fiica lui Dumitru Fărcaș, Andreea: „Tata a iubit lumea, viața și oamenii”

Redacția Redacția

Actualizat 11. 9. 2019

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

O persoană discretă, stabilită acum 23 de ani în SUA, fiica marelui targotist Dumitru Fărcaș a făcut un gest unic, pe care acum un an nu și-l putea închipui. Andreea Fărcaș a vorbit deschis despre tatăl ei și ni l-a dezvăluit așa cum mulți n-au avut șansa să-l cunoască. 

Într-un interviu exclusiv oferit PROTV.RO, Andreea Fărcaș vorbește despre relația ei cu Dumitru Fărcaș, despre devotamentul marelui taragotist față de folclorul autentic, despre sentimentele muzicianului față de prima soție. 

Dar, înainte de asta, ne întoarcem în 1995, căci numai așa o putem cunoaște pe interlocutoarea noastră de azi. Andreea Fărcaș obosise să crească în umbra tatălui ei și voia să fie o femeie independentă, stăpână pe propriul viitor. Le-a spus părinților că vrea să părăsească România, să-și facă o viață peste Ocean. Decizia ei i-a întristat pe cei doi, iar Dumitru Fărcaș i-a spus: Oamenii pleacă din țară pentru un trai mai bun, da’ ție ce-ți lipsește?

Nu-i lipsea nimic material, dar voia să ia viața în propriile mâini, cum nu făcuse niciodată până atunci. „Uitându-mă înapoi îmi dau seama că noi, majoritatea copiilor de bani gata, avem un handicap enorm față de copiii din familiile mai modeste de la oraș sau cele de la țară. Creștem cu toate de-a gata, n-avem ambiții, nu trebuie să depunem absolut niciun efort pentru nimic și avem impresia că totul ni se cuvine. Suntem complet incapabili de a funcționa în societatea în care trăim fără să primim ajutor. Asta e o problemă care, din păcate, o văd tot mai mult în societatea românească”, ne spune Andreea, care mărturisește că în acel an, înaintea plecării în SUA, tatăl ei i-a dat prima mare lecție.

„Aveam 24 de ani. Tata mi-a dat 700 de dolari, din care 650 de dolari a fost biletul de avion. I-am adus restul de 50 de dolari, pentru că știam că grosul îl primesc când plec, așa cum făcea de obicei. Nu și atunci. Mi-a înapoiat cei 50 de dolari și mi-a zis: Independența ta începe acuma! Asta-i tot ce primeșți! A fost o gălușcă greu de înghițit, dar a fost prima lecție serioasă de viață pe care am primit-o.”

Dumitru Fărcaș și fiica sa, Andreea. FOTO: Dumitru Fărcaș/Facebook

Andreea își amintește că după câteva luni de „independență” s-a văzut nevoită să apeleze din nou la ajutorul tatălui ei. Și-a călcat pe orgoliu și i-a cerut niște bani. Răspunsul lui Dumitru Fărcaș a fost de o înțelepciune rară, pe care Andreea l-a apreciat și atunci, și-l păstrează și acum în inima ei: „Andrușca, cel mai mare ajutor pe care pot să ți-l dau, e să nu-ți dau NIMIC!”

„Acest nimic pe care mi l-a dat tata a fost, într-adevăr, cel mai mare ajutor pentru care-i voi rămâne mereu recunoscătoare. Lucru pe care i l-am spus de nenumărate ori. Sunt un om obișnuit, care și-a făcut studiile în SUA și apoi în Elveția. Mi-am plătit studiile având bursă de merit, lucrând în trei locuri și, în semestrele când era absolut necesar, luam împrumuturi de student, pe care mi le-am plătit la terminarea facultății”, se destăinuie Andreea Fărcaș. 

*

Cum ar trebui să și-l amintească românii pe Dumitru Fărcaș? Era vreo diferență între omul Dumitru Fărcaș și muzicianul Dumitru Fărcaș?

„Tata a iubit enorm viața, oamenii și țara. Și viața și oamenii l-au recompensat din plin. Profesia pe care și-a ales-o i s-a potrivit cum nu se putea mai bine. A fost un adevărat entertainer, un om făcut pentru asta. Petrecerile cu el erau absolut grozave, era un om jovial cu un simț extraordinar al umorului și niște poveșți fascinante. Cu aceeași pasiune și dragoste cu care cânta, se bucura și de viață. A fost un om înțelept, demn, integru și muncitor. Și-a făcut o viață absolut minunată, și nouă cei care am avut norocul să fim în preajma lui, ne-a făcut-o la fel.”

Sunteți singurul copil al lui Dumitru Fărcaș. Cum ați descrie relația pe care ați avut-o cu tatăl dumneavoastră?

„Relația mea cu tata a fost extrem de strânsă încă de copil. Tata era un om extraordinar de afectuos și stilul lui de parenting era complet diferit de cel al mamei mele. Mama era cu ordinea și disciplina și când era vorba de școală, și de acasă. Tata era pe principiul: Andrușca, eu am încredere în tine și-n gândirea ta, fă cum vrei, dar mie rușine acasă să nu-mi aduci. Încrederea asta a lui tata în mine a însemnat și înseamnă TOTUL. Și în ziua de azi după asta mă ghidez. Niciodată n-aș fi făcut ceva care să-l dezamăgească pe tata. Libertatea pe care mi-o dădea însemna enorm pentru mine și nu voiam nici să mi-o pierd, dar nu voiam, mai ales, să-l dezamăgesc. A funcționat perfect pentru amândoi.”

Andreea și tatăl ei, la un festival de muzică populară. FOTO: Arhivă personală

Sunt mulți tineri muzicieni care îi calcă pe urme. Ce ar trebui să învețe tânăra generație de la Dumitru Fărcaș înainte de a ajunge să strălucească pe marile scene?

„Tata a fost un mare păstrător al autenticității folclorului și culturii naționale. A pus mare preț pe asta. Generația lui a și avut parte de niște modele de viață foarte solide. Modele de care, din păcate, tinerii din generația de azi au parte tot mai puțin, spre deloc. Maria Tănase i-a scris tatălui meu ultima scrisoare din viața dânsei. Acum, recitind-o, am observat că era datată la 7 august 1962. Coincidență sau nu, 7 august e și data la care tata a murit. E o scrisoare destul de lungă, cu sfaturi foarte concrete de viață și mai cu seamă de ceea ce presupune viața de artist. Această scrisoare a fost ghidul vieții artistice a tatălui meu. O avea memorată. A purtat-o în minte și-n suflet până la sfârșitul vieții.” Citiți AICI scrisoarea Mariei Tănase către Dumitru Fărcaș, semnată la 7 august 1962!

„Tata, probabil că unora a apucat să le dea personal sfaturi. Alții pot culege sfaturile lui din interviurile care le-a dat de-a lungul anilor. Eu, doar ca și simplu observator al vieții tatălui meu, pot să le spun că tata studia enorm. Așa a studiat dintotdeauna: 8-9 ore pe zi. Nu i-au plăcut niciodată mediocritățile, jumătățile de măsură. Punea tot sufletul în tot ceea ce făcea. Avea o pasiune debordantă în tot ceea ce era important pentru el. Întotdeuna îmi spunea: Pune suflet în tot ceea ce faci; dacă faci un lucru fă-l ca lumea, dacă nu, nici nu te-apuca de el…

Care au fost cele mai importante lucruri pe care dumneavoastră le-ați învățat de la Dumitru Fărcaș?

„Că lucrurile cu adevărat importante în viață NU sunt banii sau lucrurile materiale; ele doar umplu temporar un gol sufletesc. Lucrurile importante nu se pot cumpăra cu bani.”

Dumitru Fărcaș și bunul său prieten Gheorghe Zamfir (dreapta). FOTO: Dumitru Fărcaș/Facebook

Mai păstra Dumitru Fărcaș legătura cu mama dumneavoastră? Cum v-a afectat pe dumneavoastră despărțirea părinților?

„Părinții mei n-au întrerupt niciodată legătura, nici măcar cea sufletească. Ai mei s-au cunoscut când au fost foarte tineri, mama avea 16 ani și tata 20 de ani, când tata a cântat la nunta fratelui lui mama. Mama fiind foarte timidă a pus pariu cu fratele ei că-l invită la dans. De acolo au urmat șapte ani în care tata i-a făcut curte și 25 de ani de căsnicie. Amândoi proveneau din familii modeste, dar au fost doi copii extrem de ambițioși și muncitori; au crescut, s-au sprijinit și s-au realizat singuri, prin propriile puteri. Mama a devenit studentă la Biologie la Institutul de trei ani din Baia-Mare, după care s-a transferat la UBB Cluj, unde mai târziu și-a făcut și doctoratul în biochimie. Tata a renunțat la postul foarte bine plătit de solist și, apoi, de dirijor al Ansamblului Maramureșul. A intrat la Conservatorul din Cluj, la clasa de oboi, ca imediat să devină dirijor al Ansamblului Mărțișorul din Cluj, unde a activat până la sfârșitul vieții. Amândoi aveau un respect și-o admirație deosebită unul față de celălalt, din punct de vedere profesional.”

„Povestea vieții și a despărțirii lor era un subiect pe care tata îl amintea și reamintea în mod frecvent cu același și același regret, în toți anii ăștia. Mama era mai pragmatică și nu-și arăta sentimentele, deși gesturile o dădeau de gol. Cred că lucrurile astea m-au afectat mai mult chiar decât despărțirea lor. Un moment îngrozitor de greu pentru mine a fost când, după primirea veștii că tata nu mai este, primul om căruia i-am spus a fost mama. A fost îngrozitor de greu pentru mine să spun: Mamă, a murit tata… Răspunsul ei a fost: Să-l ierte Dumnezeu, Andreea. A fost un om minunat! După care mi-a închis brusc. Știam că voia să-l plângă în liniștea ei.”

FOTO: Episcopia Română a Maramureșului și Sătmarului

Una dintre ultimele sale dorințe a fost să fie înhumat în curtea casei părinteșți. Pot oamenii să se reculeagă la mormântul său? 

„Tata n-a vorbit niciodată cu mine despre moarte, dimpotrivă, avea mereu planuri de viitor, mai cu seamă că ne aflăm în an centenar. În dimineața în care am primit telefonul medicului de gardă care-mi spunea vizibil afectat și cu nod în gât: L-am pierdut pe Maestrul… am fost împietrită, am vărsat câteva lacrimi, cred, și auzeam mereu în cap vocea lui tata: Fii tare Andrușca, ești a lui tată-to, pe noi nimeni și nimic nu ne doboară… M-am adunat și m-am gândit unde-ar vrea tata să fie înmormântat. Singurul loc din lume la care m-am putut gândi era…ACASĂ la el în Groși, de unde a plecat copil fiind. Aici sunt mama și tata-bun (părinții lui tata) frații lui tata, verișorii mei și toată familia din partea lui tata. După înmormântare a venit Dinu Iancu-Salajanu și mi-a spus: Andrușca, să știi că Maestrul aici a vrut să fie înmormântat; și motivul pentru care a vrut să fie înmormântat în curtea casei e ca să fie sigur că tu te vei mai întoarce la Groși…

Tata a fost și este al nostru, al tuturor. Momentul în care am decis ca tata să fie înmormântat în curtea casei e și momentul în care am renunțat la intimitatea spațiului privat. Au venit și vin mereu oameni la mormânt, uneori chiar și microbuze sau autocare pline. Eu, în ceea ce mă privește, sunt obligată să fac asta pentru tata pentru că tata a iubit lumea, viața și oamenii și ei l-au iubit pe el.”

FOTO: Episcopia Română a Maramureșului și Sătmarului

Căror valori a fost statornic toată viața Dumitru Fărcaș? Care sunt lucrurile pe care tinerii le-ar putea lua drept exemplu de la marele muzician?

„Tata a fost un adevărat patriot, fără a fi naționalist! E o mare diferență între cele două. Așa cum am mai spus, tata a fost un păstrător al tradițiilor, culturii și autenticității folclorului românesc. Îi plăcea în mod deosebit citatul președintelui J.F Kennedy: Ask not what your country can do for you, ask what you can do for your country. (Nu te întreba ce poate face țara pentru ține, întreabă-te ce poți face tu pentru țară). Și tata a făcut; a reprezentat-o cu cinste și demnitate pe toate meridianele lumii.”

„Ar fi grozav dacă noua generație ar avea o coloană vertebrală solidă. Să înțeleagă că dacă aleg să cânte folclor, asta presupune drumeții în satele izolate ale zonei pe care o reprezintă la culegeri de folclor. Să descopere oamenii, obiceiurile locului și portul popular. Nu-i suficient și nici normal să cânte repertoriul artiștilor consacrați (mai cu seamă că marea majoritate o fac fără să ceară acordul – asta-i o problemă frecventă cu care se confrunta tata). În spatele fiecărei melodii cântate de tata exista o poveste. Era fascinant să-l asculți povestind-o. Când cânta și-nchidea ochii se traspunea și trăia povestea din spatele cântecului/melodiei, iar noi apoi îi percepeam trăirile și emoțiile cu care ni le reda. Cred că asta, pe lângă multe altele, l-au făcut UNIC.”

Vezi și: VIDEO Ultima oară când Dumitru Fărcaș a cântat la taragot

*

Dumitru Fărcaș a murit la 7 august 2018, într-un spital din Cluj-Napoca, unde fusese internat din cauza unui infarct. În luna mai împlinise 80 de ani și fusese decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. La 16 septembrie 2018, Andreea Fărcaș s-a aflat în România pentru parastasul de 40 de zile al tatălui ei. Împreună cu verii ei și câțiva prieteni, Andreea a aranjat mormântul lui Dumitru Fărcaș și s-a ocupat de ceremonia de pomenire a maestrului, care a respectat întru totul obiceiurile de la Groși.