• PRO TV
  • Activistul afiliat trupei Pussy Riot, otrăvit săptămâna trecută, a fost transportat în Germania

Activistul afiliat trupei Pussy Riot, otrăvit săptămâna trecută, a fost transportat în Germania

Activistul afiliat trupei Pussy Riot, otrăvit săptămâna trecută, a fost transportat în Germania

Pyotr Verzilov, activistul afiliat grupului protestatar Pussy Riot, spitalizat în urmă cu patru zile în Moscova sub suspiciunea de otrăvire, a fost transportat de urgență într-un spital din Berlin, scrie BBC.

BBC nu oferă și alte informații, însă cotidianul Bild a publicat fotografii cu Verzilov, care, deși în imagini apare întins pe o targă, pare să fie conștient.

Pyotr Verzilov, în vârstă de 30 de ani, a fost internat marţi, iar după două zile a fost transferat la secţia de terapie intensivă a unui spital din centrul Moscovei. Vineri, spitalul a anunţat că starea lui Verzilor este gravă, însă sâmbătă oficialii spitalului au revenit cu o declarație și au spus că activistul și-a revenit și că starea lui e stabilă.

Autoritățile au dezvăluit și numele substanței cu care a fost otrăvit Verzilov. E vorba de otrăvire cu o substanță asemăntoare atropinei, într-o doză foarte mare. 

Context: 

Verzilov a ajuns în presă săptămâna trecută, iar presa internațională a scris imediat că e vorba de otrăvire. Asta a fost și suspiciunea și colegilor săi din trupa Pussy Riot.

„Viața lui e în pericol. Credem că a fost otrăvit.”, a comunicat atunci trupa pe Twitter. 

Presa din Rusia a scris atunci că Verzilov a fost internat imediat la terapie intensivă și că își pierdea încet vederea și abilitatea de a vorbi. 

Suspiciunea de otrăvire a venit la doar câteva zile după ce președintele Vladmir Putin a susținut în presă că doi bărbați, acuzați de Marea Britanie că au otrăvit un fost spion rus și pe fiica sa în Anglia, erau, de fapt, ,,civili”, nu agenți secreți. 

ERATĂ: Fostul spion Sergei Skripal și fiica sa, Yulia, fost otrăviți la începutul anului. Autoritățile britanice au declarat atunci că ei au fost otrăviți cu o substanță numită Novichok. 

Verzilov a fost unul dintre activiștii care au protestat în iulie pentru a atrage atenția asupra cazului Skripal și al suspiciunilor de otrăvire care planează asupra lui Putin.

Printre altele, Verzilov este şi fondatorul site-ului MediaZona, care oferă informaţii despre procesele apărătorilor drepturilor omului.

Trei dintre membrii trupei Pussy Riot au fost judecați, condamnați și întemnițați și în 2012, atunci când au cântat în timpul unui concert o piesă anti-Putin. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni