ß
Serena Williams are nevoie de bani, după ce în ultimul an veniturile sale au scăzut considerabil. Marea jucătoare de tenis și-a scos din nou la vânzare imensa vilă din Los Angeles, însă acum a lăsat serios din preț.
Nu mai puțin de 12 milioane de dolari cerea anul trecut Serena Williams pentru reședința sa din cartierul Bel Air din Los Angeles. Cumpărătorii nu s-au înghesuit să-și treacă în portofoliu această proprietate, care are șase dormitoare și șapte băi, piscină exterioară și garaj pentru trei autovehicule.
Din acest motiv, Serena a redus serios prețul, iar acum vila sa e cotată la 9,99 de milioane de dolari. Anunțul privind vânzarea proprietății a fost activat la scurt timp după scandalul de la US Open, în care a fost implicată Serena Williams.
FOTO: Keller Williams
Conform Daily Mail, Serena a cumpărat această casă în anul 2006 pentru suma de 6,6 milioane de dolari. Anul trecut, fostul lider al clasametului WTA s-a mutat împreună cu iubitul ei, Alexis Ohanian, într-o locuință mai mică, situată în apropiere. Noua a achiziție a costat-o pe Serena 6,7 milioane de dolari.
FOTO: Keller Williams
Deși a adus pe lume un copil, pe micuța Alexis Olympia, Serena Williams are mai multă nevoie de bani decât de spațiu. Jucătoarea de tenis trage tare pentru a-și crește veniturile, după ce a ieșit din topul WTA ca urmare a sarcinii sale.
FOTO: Keller Williams
Interioarele casei din Los Angeles îți iau ochii: podelele sunt din marmură, iar camera de zi, în formă de semicerc, este despărțită de piscina din curte printr-un zid de sticlă.
FOTO: Keller Williams
Vila din Bel Air e situată pe un teren care ocupă aproape zece hectare, în care se găsesc nenumărate zone înverzite, gazon, copaci și arbuști. Serena mai deține un apartament la Paris și o casă în Palm Beach Gardens – Florida.
Photo credit: KW Santa Monica
Gallery