ß
Luni seara, naționala antrenată de Cosmin Contra a jucat al doilea meci din UEFA Nations League.
După ce pe teren propriu a făcut 0-0 cu Muntenegru vineri, la Ploieşti, echipa națională a marcat de două ori în Serbia şi s-a întors cu un egal important de la Belgrad.
Pe intervalul disputei echipei naționale a României în UEFA Nations League, PRO TV a condus topul audiențelor pe toate categoriile de public (comercial, urban, național). Pe segmentul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a obținut 11.4 puncte de rating și 34.1% share, spre deosebire de televiziunea clasată pe locul secund, cu numai 5.9 puncte de rating și 17.7% share. La nivel național, peste 2.3 milioane de români s-au uitat la meci în minutul de aur!
Imediat după fluierul de final, reacțiile serii și rezumatele partidelor din Nations League au fost comentate în studio de Vadim Vijeu, Mihai Mironică și de fostul atacant al naționalei, Ciprian Marica. Românii au urmărit în continuare și comentariile de după meci, iar PRO TV a fost lider de audiență cu rezumatele! Pe segmentul publicului comercial, PRO TV a obținut 3.8 puncte de rating și 21.4% share, în timp ce televiziunea de pe locul secund a înregistrat 2.4 puncte de rating și 13.4% share.
Pentru naţionala României urmează partidele cu Lituania (joi, 11 octombrie, 21:45) şi Serbia (duminică, 14 octombrie, 16:00). Ambele jocuri vor fi transmise în direct la PRO TV.