ß
  • PRO TV
  •  „Noaptea Albă a Filmului Românesc" aduce 8 documentare premiate la prestigioase festivaluri din străinătate

 „Noaptea Albă a Filmului Românesc" aduce 8 documentare premiate la prestigioase festivaluri din străinătate

 „Noaptea Albă a Filmului Românesc" aduce 8 documentare premiate la prestigioase festivaluri din străinătate

A noua ediţie a evenimentului „Noaptea Albă a Filmului Românesc" va avea loc în 21 septembrie.

Bucureștenii vor putea vedea, printre altele, și opt documentare care au participat sau au fost premiate la festivaluri internaționale prestigioase.

„Caisă”, documentarul de debut al lui Alexandru Mavrodineanu, spune povestea relaţiei dintre un antrenor de box şi un tânăr sportiv foarte talentat.

„Licu, o poveste românească”, distins cu Marele premiu la Festivalul DOK Leipzig, spune povestea unui bărbat în vârstă de 92 de ani care a supravieţuit unor evenimente istorice majore.

Documentarul „Popeasca” e un omagiu adus actriței Stela Popescu și a fost gândit ca un colaj de materiale audio-vizuale din 1958 şi până în prezent.

„Dacii Liberi”, regizat de Andrei Gorgan şi Monica Lăzurean Gorgan, prezintă câteva subiecte controversate ale momentului - legate de naţionalism - şi surprinde intrigile iscate în comunităţile de dacologi cu viziuni diferite.

„Fotbal infinit”, regizat de Corneliu Porumboiu, îl are în prim-plan pe Laurenţiu Ginghină, funcţionar la Prefectura Vaslui, preocupat de aproape 30 de ani să revoluţioneze regulile fotbalului.

„România neîmblânzită”, în regia lui Thomas Barton-Humphreys, a fost realizat în colaborare cu britanicii de la Off the Fence și a fost filmat pe parcursul unui an întreg. Documentarul prezintă frumusețea unor zone sălbatice din România. 

„Procesul” prezintă cazul controversat al lui Mihai Moldoveanu, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susţine că nu a comis-o. 

„Ouăle lui Tarzan”, în regia lui Alexandru Solomon, merge pe urmele inițiativei lui Stalin de a crea omul nou, un hibrid om-maimuţă.

Programul complet va fi anunţat în curând. Acessul publicului la proiecţii este liber.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni