ß
  • PRO TV
  • Răsturnare de situație în cazul pozelor nud cu Jennifer Lawrence

Răsturnare de situație în cazul pozelor nud cu Jennifer Lawrence

Răsturnare de situație în cazul pozelor nud cu Jennifer Lawrence

Hacker-ul care a spart în urmă cu patru ani contul de iCloud al actriței Jennifer Lawrence a fost condamnat la opt luni de închisoare. 

Autoritățile au anunțat azi că au arestat un bărbat din Connecticut, acuzat că a spart peste 200 de conturi de iCloud ale unor celebrități, printre care și Jennifer Lawrence, Kirsten Dunst, Kate Upton, Ariana Grande, Victoria Justice și alții. Ulterior, aceste fotografii (care le înfățișau pe vedete în diverse ipostaze compromițătoare) au fost publicate pe 4chan.

Autoritățile americane au declarat printr-un reprezentant că bărbatul se numește George Garofano și are 26 de ani. După eliberarea din închisoare, Garofano va trebui, de asemenea, să presteze 60 de ore de muncă în folosul comunității, scrie publicația Connecticut Post. 

Jennifer Lawrence a vorbit atunci despre acest episod într-un interviu acordat revistei Vanity Fair. 

''Este o încălcare a intimităţii. Este dezgustător. Legea trebuie modificată, iar noi trebuie să ne schimbăm. Trebuie să fie trase la răspundere și site-urile care publică aceste fotografii. Intimitatea cuiva nu poate fi exploatată pentru profit. Nu e în regulă.'', a declarat actriţa atunci pentru Daily Mail. 

''Mă depăşeşte acest lucru. Nu pot să-mi explic această detaşare de umanitate. Oamenii care s-au uitat la acele imagini nu au făcut decât să perpetueze o ofensă sexuală. Chiar şi persoanele care mă cunosc şi pe care le iubesc mi-au spus că s-au uitat la pozele mele. Nu vreau să mă enervez dar, în acelaşi timp, nu v-am dat permisiunea să vă uitaţi la corpul meu dezgolit.”, a completat Jennifer Lawrence.

La acea vreme, hacker-ul a susținut că are și o înregistrare cu Jennifer Lawrence. El anunțase inițial că va renunţa să o publice doar dacă admiratorii lui Lawrence îi vor vira bani într-un cont de PayPal. Ca să dovedească veridicitatea spuselor sale, el a postat online şi screen shot-uri în care o persoană (care părea a fi Lawrence) apărea în ipostaze de tip sex tape. Spusele hacker-ului s-au dovedit a fi, ulterior, false.

În vreme ce purtătorii de cuvânt ai unor celebrităţi precum Ariana Grande sau Victoria Justice au negat autenticitatea fotografiilor date presei de către hacker, reprezentanţii lui Jennifer Lawrence au confirmat că imaginile nud cu ea au fost reale.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni