ß
Curățenie în România, curățenie pe întreg pământul. Peste 150 de țări se reunesc în cel mai curajos proiect la nivel mondial, de curățare a planetei
World Cleanup Day, așa se numește cea mai mare acțiune de voluntariat care a existat vreodată. Evenimentul va începe pe 15 septembrie la ora 10 în Noua Zeelandă. Valul de acțiuni de curățenie va urma soarele prin 24 de fusuri orare și se va încheia 36 de ore mai târziu în Hawaii. Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament.
Amalia Enache este una dintre persoanele publice care au decis să se alăture campaniei de binefacere a planetei. Junalistul și-a exprimat dezgustarea privind mizeria lăsată de români, fapt ce a convins-o că trebuie să facă această campanie cât mai vizibilă.
Amalia Enache: ”Când oprești mașina într-un refugiu la marginea pădurii și te apucă sila de câtă mizerie e, când vezi cum curg gunoaiele pe râuri și plutesc pe lacuri, când te gândești cum era când erai tu mic să mergi în natură și ce vede azi copilul tău, îți vine să zici un singur lucru: Let's do it, România. Cum ar fi arătat picturile lui Grigorescu dacă s-ar fi inventat pet-urile și pungile pe vremea lui?! Parcă și văd Carul cu boi și pe marginea drumului pe care trecea numai ambalaje! Sau picturile impresioniste. Puncte de culori pastel și printre ele niște plastic. Pe 15 septembrie eu ies la curățenie, pentru că nu mai suport mizeria.”
“Let`s Do It, România!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, România!“ a implicat peste 1.400.000 de voluntari în acțiuni de curățenie națională și peste 50 000 de elevi și părinți în proiecte de educație ecologică.
Fii voluntar și tu! Detalii privind înscrierea în link-ul de mai jos: