ß
Superstarul american Eddie Murphy (57 de ani) nu se oprește din făcut copii. Iubita lui actuală, actrița Paige Butcher (38 de ani), e însărcinată în patru luni cu cel de-al zecelea copil al comediantului.
Eddie Murphy e de șase ani cu Paige Butcher, timp în care cei doi au făcut o fetiță, botezată Izzy, și au pus piatra de temelie la cel de-al doilea copil al lor. Actrița australiană a fost surprinsă zilele trecute la o plimbarea pe străzile din Los Angeles, etalându-și burtica generoasă. Conform calendarului, Eddie și Paige vor deveni din nou părinți în luna decembrie a acestui an. Fetița lor mai mare, Izzy Oona, are deja doi ani și este al nouălea copil al starului american.
Eddie Murphy nu s-a menajat deloc și a făcut copii cu toate femeile cu care a avut relații mai lungi de un an. Fiul cel mare, Eric (29 de ani), este rodul relației sale cu Paulette McNeely, o tânără pe care actorul nu prea a scos-o în public. Al doilea său fiu, Christian (28 de ani), s-a născut la doar un an distanță, însă mama lui este Tamara Hood Johnson, altă iubită a actorului. La sfârșitul anilor ’80 și la începutul anilor ’90, Eddie Murphy era în plină ascensiune la Hollywood, iar celebritatea a jucat un rol hotărâtor în eșecul relațiilor sale amoroase.
În martie 1993, Eddie s-a căsătorit cu Nicole Mitchell (acum în vârstă de 50 de ani), la vremea respectivă fotomodel, actriță și vedetă TV. Au făcut împreună cinci copii: Bria, Myles, Shayne, Zola și Bella. Au divorțat în 2006.
Eddie, Nicole și cei cinci copii ai lor
Însă, chiar în timpul procesului de divorț, Murphy a început să se întâlnească cu Melanie Brown, fosta componentă a trupei Spice Girls, pe care a lăsat-o însărcinată la scurt timp. Angel Iris Murphy Brown s-a născut chiar pe 3 aprilie 2007, în ziua în care actorul sărbătorea 46 de ani. Deși la început nu a vrut să admită că e fetița lui, Murphy a fost nevoit să accepte situația, după ce analizele ADN au confirmat acest lucru.
În ciuda relației sale cu Mel B, Eddie Murphy s-a „căsătorit” cu producătorul de film Tracey Edmonds, în ianuarie 2008, în cadrul unei ceremonii neoficiale în Bora Bora (Mexic). La întoarcere, cei doi au declarat că nu a fost o căsătorie în adevăratul sens al cuvântului și că vor reveni cu o nuntă adevărată. Nu s-au ținut de cuvânt și au rupt orice legătură.
Eddie Murphy a jucat în peste 50 de filme și a fost recompensat cu 32 de premii pentru rolurile sale. Averea sa actuală e estimată la 85 de milioane de dolari, însă la ritmul în care face copii ar trebui să o multiplice, dacă vrea să le lase ceva fiecăruia.
Gallery