• PRO TV
  • Ca ne va aduce festivalul cultural World Experience Festival 2018

Ca ne va aduce festivalul cultural World Experience Festival 2018

Ca ne va aduce festivalul cultural World Experience Festival 2018

World Experience Festival va prezenta, în cea de-a patra ediție a evenimentului, un program multicultural tematic concentrat pe celebrarea patrimoniului muzical mondial a 70 de națiuni, în perioada 3-9 septembrie, la ARCUB-Gabroveni și Parcul Titan

Festivalul aduce pe scena principală peste 100 de artiști care vor prezenta muzica și specificul cultural al unor țări precum Italia, Sudan, Indonezia, Columbia, Cuba, Peru, Japonia, Turcia, Vietnam, India, Iran, Cipru, Argentina, Armenia, China, Irlanda, Brazilia, Grecia, România și mulți alții, alături de un program multicultural foarte divers de expoziții și workshop-uri muzicale, proiecții de filme, ceremonii culturale exotice și gastronomie internațională. 

Expoziția muzicală “Sounds of the world – În căutarea muzicii lumii“, 30 de țări participante

Arcub – Gabroveni: Sălile Arcelor, Cafenea, Librărie, 3-9 septembrie, program de vizitare între orele 11.00-21.00

Pe întreaga perioadă a festivalului se poate vizita, în premieră, o expoziție de instrumente muzicale tradiționale din mai multe colțuri ale lumii, curatoriată pe zone geografice.

Expoziția va avea în prim-plan zeci de instrumente muzicale tradiționale emblematice cu origini diverse și povești misterioase și educative din Orientul Mijlociu, America Latină, Europa, Africa, Asia Insulară şi Peninsulară şi Orientul Extrem, ce se reunesc la București pentru a crea un portal către o lume sonoră şi spirituală a peste 30 de civilizații.



Instrumentele tradiționale vor rezona cu moștenirea muzicală globală, prin descrierea lor şi încărcătura spiritual, pe care zecile de generații au valorificat-o de-a lungul timpului în expresie artistică. 

 

WORLD Cinema: 26 de pelicule din 20 de țări 

ARCUB – Gabroveni, Sala Bolților, 5-9 septembrie, între orele 12.00-21.00

Filme documentare, drame, comedii și musical-uri premiate la festivaluri internaționale vor putea fi vizionate în cadrul festivalului, iar, în cele două zile cu tematică cinematografică muzicală ale festivalului, respective 7 și 9 septembrie, publicul spectator va descoperi fragmente de povești despre evoluția anumitor stiluri muzicale și tradiții de dans, printre care flamenco, bossa-nova, salsa, dansuri irlandeze, sunetele îndepărtate și pe cale de dispariție ale Anatoliei. Fiecare film prezintă aspecte puternic identitare despre muzica și cultura țării de proveniență. 

Workshopuri multiculturale

ARCUB – Gabroveni, Foaier, 4 și 6 septembrie

Tot la Arcub, publicul va putea participa la ateliere gratuite și masterclass-uri de dans și cultură irlandeze sau la ceremonii spectaculoase, precum cea a servirii ceaiului japonez sau a artei îmbrăcării kimono-ului, dar și un atelier interactiv de etnomuzicologie și sonorități din spațiul Carpato-Balcanic. 

Conferința și concerte World Musical Talks

ARCUB-Gabroveni, Sala Studio și Sala Atelier, pe data de 6 și 8 septembrie 

Conferința principală a festivalului, denumită “Connecting the world through music”, este dedicată diplomației muzicale, aducând în discuție rolul pe care muzica îl poate avea ca forță de coeziune socială, ce poate promova obiective politice, culturale și sociale și poate fi chiar un catalizator al păcii.



Participanții vor fi angrenați într-un dialog despre importanța muzicii pentru încurajarea relațiilor de prietenie dintre statele lumii, cu experți din domenii multidisciplinare, invitații fiind Rainer Kern, Director UNESCO City of Music Mannheim și al festivalului Enjoy Jazz din Germania, E.S. Jabu Ntsokolo Ishmael Mbalula, Ambasador al Africii de Sud în România, Mehdi Aminian, artist și fondator Roots Revival din Iran, Resha Kurniawan, Președinte IWUNG Foundation – Indonezia,  Anna Aristeidou – artistă și expertă pe muzica mediteraneană și Tedi Migdalovici, Ambasador Cannes Lions România, fondator al platformei de diplomație privată Love&Lobby, sub moderarea expertului Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Iris Constantin. 

Toate acestea vor fi completate de spectacole de World Music live ale unor grupuri artistice renumite precum Antama Group, din Cipru (pe 6 septembrie, la ora 19.00) si Roots Revival, din Iran și Siria (pe 8 septembrie, la ora 19.00).  

World Bazaar, spectacole de muzică și dansuri, ateliere culturale și gastronomie internațională

Parcul Titan, 7-9 septembrie, intrarea cu Globul Lumii, program de vizitare 12.00-22.00

În perioada 7-9 septembrie, Parcul Titan se va transforma într-o mică lume a experiențelor multiculturale, cu peste 35 de standuri culturale ale expozantilor și 20 de restaurante și food trucks care ii vor delecta pe spectatori cu cele mai gustoase preparate specifice din America Latină, Asia, dar și din țări din Europa.



Vor avea loc numeroase ateliere multiculturale, printre care amintim de: masterclass de tango argentinian, dansuri latino, Kundalini Yoga, Pranayana, workshop de muzică indiană și masterclass de tobe africane (oferit de Ikhaya Drum), workshop de ritmuri otomane, percuții cubaneze, workshop de gamelan indonezian, dar și de muzică ghazal și kompang, din Malaezia, pictură ebru, origami și confecționarea și pictarea măștilor chinezești de opera, henna painting, cursuri de limbi străvechi, decorarea lampioanelor luminoase, workshop de țesut broderii iraniene, demonstrații culinare din Malaezia și Emiratele Arabe Unite.

Momentele muzicale de excepție, prezentate pe scena din Parcul Titan, de către artiști veniți din toate colțurile lumii, cum ar fi Ahalina Folklore Group - de la peste 6.000 de km. depărtare, direct din inima Sudanului, aceșia îi vor încuraja pe spectatori să aprecieze ritmurile melanjului muzical dintre zona arabă și cea africană, într-un spectacol în premieră pentru Romania.



Terrasonora - unul dintre cele mai cunoscute grupuri de muzică italiană va încânta cu frumusețea muzicii folclorice mediteraneene, într-o reinterpretare originală de niu-folk, pe ritmuri de “tammurriata” și “tarantella”. Sora Iwung Foundation, veniți din Indonezia, vor invita publicul într-o călătorie exotică prin bogația muzicală a insulelor Java, Sumatra și Bali. Balkan Taksim vor cânta bucăți culese de folclor din Balcani și Carpați, dansuri din Moldova, cântece aromânești combinate cu înregistrări din teren, melodii uitate din Albania și Serbia, sunete culese din Anatolia, toate adunându-se într-o fuziune de folclor, muzică electronică și rock.

Pe scena World Experience Festival vor mai răsuna multe spectacole din America Latină, din inima Amazonului, precum și din Orientul Mijlociu și Îndepărtat, dar și ale minorităților naționale, spre încântarea iubitorilor de muzică autentică. 

Programul complet al evenimentului poate fi consultat și descărcat în format Pdf la acest link:
https://worldexperiencero.files.wordpress.com/2018/07/program-oficial-we-festival-20181.pdf

Publicul beneficiază la toate evenimentele și momentele din timpul festivalului de intrare gratuită. 

Informații complete despre festival pe www.world-experience.ro, precum și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/worldex

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni