Bărbatul care l-a ucis pe legendarul John Lennon a depus a zecea cerere pentru liberare condiționată. Mark David Chapman a ispășit 37 de ani din condamnarea la închisoare pe viață primită după asasinarea co-fondatorului Beatles.
Chapman, azi în vârstă de 63 de ani, încearcă pentru a zecea oară să iasă din închisoare. Comisia de liberare condiționată se va întruni în această săptămână, la cererea avocaților săi, pentru a dezbate cererea sa de a fi pus în libertate sub monitorizare strictă. Toate celelalte nouă solicitări ale sale de până acum au fost respinse, informează TMZ. O decizie finală va fi luată de comisie în termen de câteva săptămâni.
John Lennon's Killer, Mark David Chapman, Has New Mug Shot Ahead of Parole Hearing https://t.co/qwByXRfzly
— TMZ (@TMZ) August 21, 2018
Mark Chapman a ispășit 37 de ani de închisoare, de la condamnarea sa decisă de instanțe în 1981. Atunci, ucigașul lui John Lennon a primit o sentință nemiloasă, închisoare pe viață, cu interdicția de a fi liberat condiționat în primii 20 de ani petrecuți după gratii. Bărbatul a fost încarcerat după ce l-a împușcat de patru ori pe liderul trupei Beatles, în spate, la 8 decembrie 1980. John Lennon și soția sa, Yoko Ono, se întorceau acasă de la un studio de înregistrări. Chapman i-a așteptat până au ajuns în dreptul clădirii de apartamente din Manhattan unde aceștia locuiau, s-a apropiat de ei și și-a descărcat pistolul, rănindu-l grav pe muzician.
Acesta a decedat la ora 23.00, imediat ce a sosit cu ambulanța la Spitalul Roosevelt. Anchetatorii au stabilit că atacatorul și-a pregătit minuțios crima. În acea zi, Chapman se aflase la un metru distanță de Lennon, care i-a oferit un autograf pe albumul său Double Fantasy. Interogat de poliție, Chapman a declarat că a plănuit să-l ucidă pe John Lennon pentru a deveni faimos.
Așa arăta Mark David Chapman a doua zi după ce l-a asasinat pe John Lennon
Vestea s-a răspândit repede în presă, însă primul jurnalist care a informat națiunea americană și, astfel, întreaga lume în legătură cu marea pierdere a muzicii a fost producătorul WABC Alan Weiss. Jurnalistul ajunsese cu puțin timp la același spital, în urma unui accident de motocicletă. În timp ce se afla pe un pat de spital, Weiss a observat agitație mare în unitatea medicală și a auzit că la Urgențe a fost adus un pacient cu multiple plăgi împușcate. Din neglijența unei asistente a aflat că e vorba de John Lennon, iar în acel moment singurul lucru la care s-a gândit a fost să-și anunțe colegii din redacție. Povestea sa a fost transpusă într-un film, The Lennon Report (2016).
Alan Weiss (dreapta) alături de actorul Walter Vincent, care îi joacă rolul în filmul „The Lennon Report”
Weiss a încercat de mai multe ori să realizeze o relatare din spital, prin telefon, însă polițiștii care au fost chemați la fața locului pentru a „securiza” zona l-au recunoscut și au făcut tot posibilul să-l țină departe de telefon. În ciuda faptului că era rănit, Weiss a reușit să-și contacteze colegii prin telefon și să anunțe națiunea americană și lumea întreagă că l-au pierdut, poate, pe cel mai grozav muzician al acelor vremuri.
Gallery