ß
David Duchovny (58 de ani) e un om ciudat. Orice ar face, pare a nu a ieșit nicio secundă din pielea personajului său din Dosarele X. Sau a aceluia din Twin Peaks (2017). Iată de ce!
Și-a tras iubită cu 33 de ani mai tânără
Starurile de la Hollywood sunt atât de previzibile, iar asta le face incredibil de plictisitoare. Călcând pe urmele distinșilor săi înaintași, David Duchovny s-a gândit să se lege la cap cu o fetișcană cu 33 de ani mai tânără. Monique Pendleberry (25 de ani) este o fostă jucătoare de fotbal a Universității California, pe care a cunoscut-o la un butic care comercializează sucuri naturale. Karma a fost de vină, fiindcă Duchovny este client fidel al magazinașului deținut de un prieten de-ai săi. Într-una din zile, actorul din Dosarele X a întâlnit-o pe actuala sa iubită, care lucra acolo ca vânzătoare de sucuri preparate din fructe stoarse.
Vă dați seama că din acea zi n-a mai fost nevoie să dea prin blender portocale, devenind „pupila” marelui Duchovny. Actorul o răsfață cu vacanțe exotice, iar cea mai nouă aparițe a lor în public s-a consumat zilele trecute, la plajă în Malibu. În aceeași zi, fosta soție zbura la New York alături de cei doi copii ai lor – Madelaine West (19 ani) și Kid Miller (16 ani).
Probleme în viața de cuplu din cauza dependenței de… sex
În 2008, David Duchovny s-a internat într-o clinică pentru a se trata de dependență de sex. Deși a suferit de această „afecțiune” toată viața, starul din Dosarele X s-a lăsat greu convins să urmeze tratament de specialitate. Însă, a acceptat de dragul soției sale, care i-a jurat că-l va părăsi dacă nu se vindecă. „Am intrat de bunăvoie într-un program de tartare a dependenței de sex. Cer respect și intimidate pentru soția mea și copiii mei, cât timp gestionăm această situație ca familie”, declara la vremea respectivă actorul.
Nu știm dacă a scăpat de dependența de sex, dar știm că tratamentul nu i-a salvat mariajul, care s-a dus de râpă câteva luni mai târziu. Totuși, David Duchovny rămâne prima celebritate din lume care a recunoscut public că nu se mai satură cu relațiile sexuale de care are parte într-o zi.
Nu e sigur dacă e divorțat sau nu
S-a despărțit de soția sa, actrița Tea Leoni, în anul în care și-a făcut publică dependența de sex. S-a împăcat cu ea la scurt timp după ce a amenințat un ziar britanic cu tribunalul. Publicația Daily Mail scrisese că Duchovny avusese o relație extraconjugală cu instructoarea de tenis maghiară Edit Pakay. Editorii ziarului au publicat o dezmințire la două luni de la primul articol, afirmând că Pakay și Duchovny erau, de fapt, doar prieteni și parteneri de tenis.
În iunie 2011 s-a despărțit din nou de Tea Leoni, însă în public continua să spună că sunt încă împreună, creând un haos general în spațiul public. Parcă era încă în Dosarele X.
A adoptat regimuri alimentare extreme
Vegetarian declarat, Duchovny s-a poziționat întotdeauna împotriva creșterii în masă a animalelor pentru consum. Actorul a militat mai toată viața lui pentru mai multe drepturi acordate animalelor domesticite de om. A scris chiar și o carte pe această temă, care se cheamă „Holy Cow”
„Uitați-vă la aceste turme interminabile de vaci, porci, găini care sunt crescute, la excrementele pe care le generează, la apa și nutrețurile pe care le mănâncă. În definitiv e un mod leneș de a-ți procura proteinele: lasă-le pe animale să le facă pentru tine, apoi mănâncă-le!”, a spus Duchovny în timpul unui show găzduit de jurnalistul Bill Maher.
Însă, a renunțat la vegetarianismul extrem și a dat în altă „boală”: a adoptat un regim alimentar bazat în proporție covârșitoare pe carnea și preparatele din pește. Nu o să dureze mult și o să auzim altă schimbare în regimul său.
E alergic la verighetă
Dacă te afli vreodată în situația de a-l privi față în față pe David Duchovny, vei putea observa că pupilele sale au mărimi diferite. E vorba de o afecțiune cu care s-a ales în urma unei accidentări suferite la un meci de basket. În timpul filmărilor pentru Dosarele X, actorul obișnuia să-și toarne picături în ochi pentru a-și aduce pupilele la mărimea naturală. Dar nu se cade să vorbim despre afecțiunea omului ca o ciudățenie. Alt aspect merită menționat aici. Starul a mărturisit că are o alergie la metale, care l-a împiedicat să poarte verigheta. Alergia nu se manifesta mereu, ci „din când în când”. N-am mai auzit așa ceva până acum.
Gallery