ß
Brian Hugh Warner, pe nume de scenă Marilyn Manson, s-a prăbușit în timpul unui concert susținut sâmbătă seară în Houston, Texas. Starul rock a fost nevoit să anuleze evenimentul după doar patru piese cântate.
Marilyn Manson (49 de ani) a ajuns la spital sâmbătă seară, după ce în timpul reprezentației sale din The Woodlands (zona metropolitană Houston) s-a prăbușit pe scenă. Artistul tocmai cânta Sweet Dreams în fața a mii de fani, însă nu și-a putut duce până la capăt piesa. S-a îndepărtat de microfon și s-a prăbușit pe o boxă de pe scenă. Colegii de trupă nu au oprit muzica și l-au privit intrigați dacă să-i sară în ajutor sau nu. Vezi mai jos momentul când Manson s-a prăbușit pe scenă! (De la minutul 3:40).
A doua zi, într-o postare pe Twitter, Marilyn Manson și-a liniștit fanii, spunându-le că se simte mai bine, datorită personalului medical din Houston. Acesta le-a mulțumit celor prezenți că au înțeles situația în care s-a aflat.
Thanks Houston for being understanding. I ended up in doctor’s care, but I gave it my best and you guys were amazing.
— Marilyn Manson (@marilynmanson) August 20, 2018
Conform staff-ului său, Manson a suferit din cauza căldurii excesive. În ziua concertului au fost 38 de grade Celsius în Houston, iar seara temperaturile nu au coborât sub 33 de grade.
Artistului i s-a mai făcut rău pe scenă în timpul concertelor sale live. În 2013, s-a resimțit serios și a vomat pe scenă în timpul reprezentației din Saskatoon, Canada. Conform echipei sale, Manson se lupta cu o răceală care l-a chinuit câteva zile la rând înainte de concert.
Marilyn Manson a fost în România în 2007 și a susținut un concert în fața a 20.000 de fani, la B'estival. Rockerul a cântat în duet cu Alice Cooper, alt muzician la fel de așteptat de fanii români la vremea respectivă.