ß
Cântăreața americană Demi Lovato și-a serbat ziua de naștere în clinica de dezintoxicare în care a ajuns la începutul lunii. Artista a împlinit luni 26 de ani, dar nu a petrecut cu tort și șampanie.
Aniversare pe patul de spital pentru Demi Lovato, care a acceptat tratamentul recomandat de medici într-o clinică de dezintoxicare de peste Ocean. Artista a împlinit 26 de ani pe 20 august, însă nu a fost cazul pentru o petrecere cu tort și șampanie, ca în alți ani. Demi se recuperează într-o clinică de tratare a dependenței de droguri, după ce la sfârșitul lunii iulie a ajuns de urgență la spital în urma unei supradoze cu medicamente extrem de puternice.
FOTO: Demi Lovato/Facebook
Artista a fost dusă cu ambulanța în seara de 24 iulie 2018 la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles. La șase zile de la supradoză, Demi a suferit niște complicații, pe fondul consumului unor substanțe analgezice care se eliberează cu rețetă pentru atenuarea durerilor moderate și severe. Lovato a acuzat grețuri, vărsături și febră puternică, simptome asociate cu un consum exagerat de narcotice.
Imediat după externarea din spital, Demi Lovato a fost transferată la o clinică specializată în tratarea dependențelor de droguri. Artista a mai avut probleme cu stupefiantele, pe care le-a tratat într-un centru de recuperare din Los Angeles. În 2016, Lovato a declarat că a devenit co-proprietar al clinicii care a ajutat-o în trecut.
Imagine din centrul de recuperare unde Demi Lovato s-a tratat în trecut. Cast Centers/Facebook
E vorba de Cast Centers, un centru specializat în recuperarea fizică, psihologică și emoțională a persoanelor care suferă de anxietate, depresie, tulburări bipolare, dependență de alcool și droguri. Centrul este situat în West Hollywood și este de așteptat ca artista să fi apelat la serviciile acestuia.
Clinica e situată în West Hollywood, Los Angeles
Demi Lovato a fost nevoită să-și anuleze o serie de concerte pe care le avea programate în iulie, august și septembrie. Conform apropiațiilor ei, și evenimentele din octombrie și noiembrie sunt în pericol de a fi amânate, deoarece perioada de recuperare se va întinde pe cel puțin trei luni. Artista continuă să câștige bani, în ciuda faptului că e departe de scenă.
Gallery