La aproape 15 luni de la tragedia care a îndoliat Anglia, rănile nu s-au închis nici pentru Ariana Grande (25 de ani). Cântăreața a izbucnit în plâns într-o emisiune de la radio, după ce și-a amintit de victimele atentatului de la Manchester.
Deși i-a susținut moral și i-a încurajat mereu pe membrii familiilor îndoliate, Ariana Grande nu a avut nicodată puterea de a trece emoțional peste această tragedie națională. Evenimentul din 22 mai 2017 a marcat-o pe viață, mai ales că s-a petrecut cu câteva minute după ce ea își încheiase concertul de pe arena din Manchester. Invitată în studioul Radio Beats 1 pentru a vorbi despre muzica ei, dar și despre cea mai nouă piesă – Get well soon – artista nu și-a stăpânit lacrimile când a venit vorba de cei care au pierit în urma exploziei din apropierea stadionului.
„Este atât de greu pentru toată lumea. Cântecul meu este despre a fi acolo pentru acești oameni, să ne ajutăm unul pe altul în momente îngrozitoare (...) Am vrut să fac ceva pentru oamenii aceia, ca să se simtă bine. Dar nu e vorba doar despre asta, înțelegi? E și despre demonii fiecăruia, de temeri – o, Doamne – tragedii interioare, de asemenea. Sănătatea mentală este atât de importantă, dar oamenii nu-i acordă prea multă atenție, pentru că avem lucruri de făcut, avem program, avem slujbe, copii și locuri în care trebuie să fim... oamenii nu prea sunt atenți la ce se întâmplă în sufletul lor”, a spus Ariana Grande, printre sughițuri de plâns.
Momentul a fost atât de emoționant, încâ până și moderatorul din studioul radio, Ebro Darden, era pe punctul de a izbucni în plâns.
Solista a recunoscut și ea că nu a reușit să fie atât de puternică și stăpână pe ea, deși a încercat să transmită celor care au pierdut pe cineva în atentatul de la Manchester să fie tari. „Evenimente ca acesta îți schimbă viața. Vrei să fii mai activ, să acționezi la ceea ce te face fericit și să te gândești mai târziu dacă ai făcut bine sau nu, înțelegi? Încerci să nu cedezi fricilor, pentru că evident asta este și ideea. Fanii mei au fost suficient de neînfricați încât să vină la concerte. Adică, glumești? Vrei să dai acest exemplu, că mergi mai departe, să arăți că nu ți-e frică, fiindcă, sigur ei (atentatorii – nr.) asta vor, dar am făcut tot ce am putut să le arătăm contrariul”, a mai spus solista.
La 4 iunie 2017, Ariana Grande și alți artiști consacrați au cântat la Manchester în memoria victimelor atentatului
Pe 22 mai 2017, la câteva minute după terminarea concertului susținut de Ariana Grande pe stadionul din Manchester, o explozie puternică s-a produs în zona foaierului arenei. La ora locală 22.33, un atentator sinucigaș a detonat o încărcătură explozivă pe care o avea în geantă. Nu mai puțin de 22 de tineri au murit în urma rănilor provocate de explozie. Atentatorul, pe nume Salman Ramadan Abedi, era un cetățean britanic în vârstă de 22 de ani care se radicalizase în ultimii săi doi ani de viață.