ß
În ultimele luni Jim Carrey a fost în atenția presei prin prisma comentariilor sale anti-Trump.
Comediantul a revenit recent cu o replică pentru cei care spun că uneori caricaturile sale - pe care Carrey le folosește pentru a-și exprima nemulțumirile - sunt uneori mult prea exagerate: ,,Nu cred că sunt deloc exagerate. Pur și simplu nu mai suport să mă uit cum se desfășoară acest coșmar sub ochii mei. Încerc să-l transform în ceva creativ și decent.”, a spus Carrey, citat de Vanity Fair.
Carrey a fost aspru criticat pentru unele dintre caricaturile sale anti-Trump inclusiv de criticii lui Trump, însă comediantul a spus că el consideră că astfel își exprimă ,,sentimentele pe care toată lumea le are, dar nu are curajul să le exprime. Când fac o caricatură considerată grețoasă, eu de fapt exprim ceea ce toată lumea gândește, dar nu are curajul să spună. M-am săturat de mincinoși.”
Carrey a mai spus că îi place noul său rol de ,,truth-teller” (n.r.: om care spune adevărul) și că lumea are nevoie de mai mulți oameni care să spună adevărul.
,,Căutarea a ceea ce ești tu cu adevărat, a ceea ce sunt oamenii cu adevărat, a ceea ce e cu adevărat autentic sunt lucruri importante. Ba chiar atractive, aș îndrăzni să spun. Lumea are nevoie de mai mulți oameni care să își asume acest rol.”, a spus actorul.
Context:
Carrey a fost în ultima perioadă un critic foarte vocal al multor persoane publice, însă îi place în mod special să publice caricaturi la adresa familiei lui Trump. Luna trecută, de exemplu, Carrey a lansat un atac la Melania Trump, după ce aceasta a făcut o gafă vestimentară. Melania a fost fotografiată în timpul unei vizite oficiale într-un centru de reținere a copiilor imigranți în timp ce purta o jachetă care avea inscripționat pe spate mesajul: „Mie chiar nu-mi pasă! Ţie?“
Jacheta Melaniei a creat imediat controvese în spațiul online, iar Jim Carrey a reacționat imediat în presă, el declarând că Prima Doamnă a Statelor Unite și-a ales cel mai prost moment pentru a purta acea jachetă, iar contextul nu a ajutat-o deloc.
Comediantul și-a însoțit spusele și cu o caricatură pe care a publicat-o pe Twitter și deasupra căreia a scris: „Nimic nu îl linişteşte mai mult pe un copil imigrant decât o fotografie alături de un fost fotomodel sloven care poartă o jachetă pe care scrie că respectivul fotomodel nu dă doi bani pe el sau pe problemele lui“.
La acel moment, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a spus că mesajul de pe haina Melaniei nu era adresat nimănui în mod special, însă Trump nu s-a putut abține și a infirmat declarația oficială, spunând că mesajul era adresat, de fapt, presei. ,,Melania a învățat că presa e foarte mincinoasă și ăsta e motivul pentru care a purtat jacheta aia. Sunteți mulțumiți acum?”, a declarat Trump.
Nothing comforts a federally-abducted refugee child like a photo op with a Slovenian model wearing a coat that says she doesn’t give two craps about your misery. pic.twitter.com/vqO5GyeRRL
— Jim Carrey (@JimCarrey) June 22, 2018
Succesiv, Carrey a răspuns printr-o caricatură care a arătat că ura pe care o poartă familiei Trump a căpătat, ad-litteram, aspecte biblice.
În caricatura lui Carrey, Trump apărea îmbrăcat în uniformă de soldat roman și era înfățișat în timp ce îi bate un cui în mână lui Iisus. ,,Crucificarea, versiunea Donald Trump: Iisus a fost un fraier. Un ratat. E numit salvator doar pentru că a fost crucificat. Îmi plac oamenii care nu au fost crucificați.”, a fost descrierea caricaturii.
Christianity, Trump style: “Jesus was a loser. A failed carpenter. He's a savior because he was crucified. I like people that weren't crucified.” https://t.co/NrLGWEXcRi pic.twitter.com/tiSCoPdTpX
— Jim Carrey (@JimCarrey) June 25, 2018
Nici Facebook nu a scăpat de criticile și caricaturile lui Carrey. În urmă cu câteva luni comediantul a publicat tot pe Twitter o caricatură a mogulului Facebook, Mark Zuckerberg, sub care a scris: ,,Cu cine vă împărțiți viața?”, alături de hashtag-ul #regulatefacebook. Portretul alb-negru includea și celebrul citat care îi e atribuit lui Zuck: ,,Ei au încredere în mine, idioților!”
Jim Carrey painted a mean picture of Mark Zuckerberg because he's mad at Facebookhttps://t.co/iWuJURV4xX pic.twitter.com/RObUpvAld8
— Barstool Sports (@barstoolsports) March 21, 2018
Caricatura lui Carrey a venit în contextul scandalului Cambridge Analytica, când The Observer și New York Times au publicat cu titlul de exclusivitate informații potrivit cărora firma, specializată în analiza datelor online și implicată în campania prezidențială a lui Donald Trump, a exploatat datele a zeci de milioane de cetățeni americani.
Carrey a mai publicat de-a lungul timpului și alte caricaturi, însă cele considerate de publicul larg drept cele mai ofensatoare rămân, de departe, cele din seria ,,Putin vs Trump".
They bailed him out, set him up and made him their stooge. With Trump in the WH, Putin may win the 3rd World War without firing a shot. #PuckerUpPOTUS pic.twitter.com/bnPWI8xa9h
— Jim Carrey (@JimCarrey) November 12, 2017
If you liked my last cartoon you may also enjoy...
"THE WICKED WITCH OF THE WEST WING AND PUTIN’S FLYING MONKEYS“ pic.twitter.com/slBG7j1s8d
— Jim Carrey (@JimCarrey) March 19, 2018