Cunoscuta vedetă de peste ocean a renunțat a inhibiții și a gătit câteva dulciuri doar în lenjerie intimă
Kim Kardashian a devenit din ce în ce mai cunoscută datorită show-ului "Keeping Up With the Kardashian" în care tânăra este protagonista. Fotomodelul a încărcat o serie de fotografii pe contul sau oficial de Instagram în care este îmbrăcâtă sumar și pregătește anumite dulciuri în lenjerie intimă, spre deliciul bărbaților care urmăresc celebrul show de televiziune.
"Este o nebunie" a exprimat fiul lui Kim într-un video care a fost urcat pe rețelele de socializare de către fotomodel în aceeași zi.
Instagram/Kimkardashian
Nu este pentru prima oară când vedeta își implică copilul, care de altfel are o vârstă foarte fragedă, în materialele sale pe care le promovează pe rețelele de socializare, pe care mulți le consideră nepotrivite sau vulgare.
La începutul acestui an, Kim a fost ținta unor zvonuri răutăcioase cu privire la calitățile ei de mamă. Vedeta a fost implicată într-un scandal cum că și-ar fi lăsat copilul internat în spital în seară de revelion pentru a petrece alături de câțiva prieteni. Starul de la Hollywood a dezmințit totul și a susținut ca îi acordă fiului său o atenție deosebită și o educație aleasă.
Cu toate acestea, Kim Kardashion se bucură de o faimă exorbitantă atât în Statele Unite ale Americii cât și în afara granițelor. Modelul a reușit să strângă aproximativ 3 milioane de aprecieri la o simplă fotografie cu ea, în lenjerie intimă.
Gallery