Ninja Warrior e un show despre mușchi, concentrare și lupta cu tine însuți. Dacă mai pui și un strop de frumusețe în joc, atunci ai ingredientele unui spectacol complet. Iată cele mai sexy apariții feminine la Ninja Warrior!
Femeile sunt sarea și piperul show-ului Ninja Warrior. Chiar dacă nicio reprezentantă a sexului frumos nu a reușit să ajungă în faza finală, frumusețile care s-au aliniat la start s-au luptat ca niște leoaice pentru a-și demonstra, mai întâi lor, că au voință de fier. Iată care sunt cele mai sexy participante la show-urile Ninja Warrio din lumea întreagă!
Rachel Mulvaney (SUA)
Este instructor de yoga în San Diego și a făcut o pasiune din adoptarea unui stil de viață activ și sănătos. Se menține în formă la sală și pe plaja din Santa Monica, unde execută exerciții pentru toate categoriile de mușchii. De asemenea, lucrează și la antrenarea minții sale, căci despre asta este vorba a cursurile de yoga pe care le predă.
S-a înscris la Ninja Warrior sezonul 5 (anul 2013), însă a clacat chiar la primul obstacol. A revenit un an mai târziu cu mai multă încredere în ea și mult mai pregătită fizic. „Inspirația mea vine tocmai din faptul că sunt femeie, într-un show dominat de bărbați. Vreau să demonstrez lumii că femeile au ceea ce le trebuie pentru a concura la cel mai înalt nivel”, spunea Rachel înainte de startul sezonului 6 American Ninja Warrior.
Iris Mittenaere (Franța)
E un fotomodel celebru în Franța, iar în 2016 a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din lume în cadrul Miss Universe. Este a doua franțuzoiacă distinsă cu premiul Miss Universe, după Christine Martel. În anul în care a fost încoronată cea mai frumoasă femeie din lume, Iris s-a înscris la Ninja Warior Franța, mai degrabă pentru a se menține în lumina reflectoarelor. Prestația ei la prima participare a fost mai mult decât dezamăgitoare, căzând în apă după primul pas făcut în show.
Tânăra a recunoscut că s-a pregătit intens pentru acest show și că a fost dezamăgită pentru că s-a făcut de râs. Scurta prezență în show i-a fost benefică, deoarece în 2018 producătorii Ninja Warrior Franța i-au propus să preia postul de prezentator, lăsat liber după plecarea lui Sandrine Quetier.
Pe lângă cariera ei de fotomodel, Iris a urmat cu înverșunare cursurile unei facultăți de medicină dentară din Lille, deci va practica stomatologia în curând.
Mercy Heidl (Germania)
Tânăra din Wiesbaden, Germania, este indiancă după mamă și a concurat la Ninja Warrior Germania în 2017 împreună cu cei doi frați ai săi. Jescher, Manasse și Mercy au format echipa „Indian Fire”, cu care a ajuns până în finala spectacolului televizat. Pasionată de parkour, yoga, calisthenics și fitness, Mercy a înființat împreună cu frații ei Legendary Workout, o sală de antrenament pentru tinerii din Germania care vor să trăiască sănătos, departe de droguri și alte adicții.
Mercy Heidl este o apriție sexy la Ninja Warrior Germania, după cum bine se poate vedea din fotografiile pe care le postează pe contul ei de Instagram.
Jennifer Tavernier (SUA)
Instructor personal de fitness din Minnesota, Jennifer a debutat la American Ninja Warrior în 2016. A fost prima mamă care a reușit să escaladeze celebrul Perete Deformat (Warped Wall) și să iasă învingătoare la Ninja Warrior cu echipa ei. „Pasiunea mea este să găsesc un scop și să fac tot posibilul pentru a-l atinge. Am două fetițe și vreau ca ele să experimenteze bucuria de a urmări ceea ce vine din inimă. Sunt hotărâtă să fiu prima mamă care trece de faza eliminatorie a calificărilor și am convingerea că pot ajunge și în finală”, spunea Jennifer la începutul sezonului 8 American Ninja Warrior.
Nu a reușit să-și împlinească visul, dar a aflat care sunt limitele sale, unde trebuie să mai lucreze și ce anume o trage în jos în viața de zi cu zi. A adoptat stilul de viață Ninja Warrior și se antrenează aproape zilnic pentru a se menține în formă. Într-un interviu acordat ANW Nation, Jennifer a mărturisit că Ninja Warrior a ajutat-o să-și schimbe complet drumul în viață. „Viața mea s-a schimbat complet. A devenit un vis care s-a transformat într-un scop de a ajunge în acest show. Mă antrenez mai mult acum decât înainte și mi-am concentrat viața în jurul show-ului”, a spus Jennifer.
Vrei să știi totul despre Ninja Warior România? Intră în comunitatea noastră de pe Facebook!
Anne-Marie Kot (Germania)
Este o specialistă a dansului la bară, pe care l-a transformat în artă de-a lungul anilor. A obținut premii la aproape toate competițiile de profil la care a participat, iar de cele mai multe ori s-a clasat pe prima poziție. În afară de dansul la bară face acrobații la înălțime, joacă în piese de teatru, dansează, face coregrafii de dans și concurează la Ninja Warrior Germania.
S-a înscris în show în anul 2017 și a trecut de faza I a show-ului datorită încrederii totale în puterile ei. Cu toate acestea, puțini au fost cei care i-au dat o șansă, iar principalul său dezavantaj a fost înălțimea. Anne-Marie Kot măsoară doar 1,58 m înălțime, dar cui îi pasă? Uite ce poate să facă atunci când e în elementul ei!
Brittany Reid (SUA)
O adevărată războinică, Brittany Reid s-a născut într-o familie de militari. A beneficiat de o educație cazonă și, de-a lungul vieții, a fost nevoită să schimbe nu mai puțin de 12 școli. Iubitul ei, care a susținut-o de pe margine în calificările din Atlanta din 2016, e maior în Forțele Aeriene Americane.
Broker de asigurări și fotomodel, Brittany a fost învinsă de obstacolul Pipe Fitter în 2016, dar s-a întors în 2017 în preliminariile din Kansas City, însă nu s-a descurcat mai bine decât prima dată. Cu toaste acestea, a demonstrat că e o luptătoare, pe lângă o frumusețe răpitoare.
Vrei să știi totul despre Ninja Warior România? Intră în comunitatea noastră de pe Facebook!
Gallery