Copiii lui Steve McQueen au anunțat că vor acționa în instanță firma Ferrari pentru că folosește numele actorului fără acordul lor.
Familia lui Steve a decis să meargă și în instanță pentru că Ferrari a promovat anul trecut modelul 488 Spider cu numele ,,The McQueen” și nu a obținut în prealabil acordul familiei actorului.
Compania auto a schimbat în timp numele automobilului (care costă 285.000 de dolari) din ,,The McQueen” în ,,The Actor”, însă materialele de promovare au continuat să folosească imaginea lui McQueen.
,,Deși Ferrari a schimbat numele mașinii, legătura e încă acolo, de vreme ce automobilul e promovat prin intermediul imaginii lui.”, se arată în plângerea formulată de familie.
Procesul a fost intentat de Chad McQueen, fiul în vârstă de 57 de ani al actorului. AFP mai scrie că fiul actorului s-a întâlnit în 2011 cu reprezentanții Ferrari pentru a discuta posibilitatea de a produce o mașină inspirată de actor, dar a insistat ca ea să nu fie lansată pe piață până când familia nu își va da acordul pe toate detaliile.
Familia actorului cere în acest moment despăgubiri de aproape 3 milioane de dolari, divizate astfel: un milion pentru folosirea unei mărci înregistrate fără acord și două milioane pentru daune colaterale.
Alegerea făcută de Ferrari nu e deloc întâmplătoare, dat fiind că McQueen era un împătimit al mașinilor și a participat de foarte multe ori la celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans.
Anul trecut, de exemplu, un Porsche din 1970 care a apărut în ,,Le Mans”, filmul din 1971 care îl are în rol principal pe McQueen, a fost vândut la licitație cu suma de 14 milioane de dolari.
De asemenea, în urmă cu patru ani, un Ferrari din 1967 pe care McQueen l-a cumpărat în timp ce filma ,,Bullitt” a fost cumpărat cu aproximativ 8 milioane de dolari la licitație.
Gallery