Actorul David Hasselhoff (66 de ani), care a devenit celebru datorită rolului său din serialul ,,Baywatch", s-a căsătorit cu modelul Hayley Roberts (38 de ani).
Ceremonia a fost una restrânsă și a avut loc în Italia, a confirmat un reprezentant al cuplului pentru revista People.
Starul din Baywatch a povestit încă de acum o lună detaliile. ,,Ziua mea o să fie în iulie și plănuim să mergem în vacanță în Marea Britanie, după care vom face o escală în Italia și o să ne căsătorim. Ne dorim o nuntă restrânsă, la care să ia parte doar familiile noastre. O să fie, cel mai probabil, în Puglia, o regiune din sudul Italiei pe care amândoi o adorăm.”, spunea David atunci.
Foto: Getty Images
Tot atunci actorul a spus că în mod sigur vor alege Maldive pentru luna de miere.
Cei doi s-au întâlnit în 2011, prin intermediul emisiunii ,,Britain’s Got Talent”. Ei au povestit că au început să se vadă după ce David i-a spus că îi dă un autograf dacă acceptă să meargă la o întâlnire cu el.
Pentru actorul în vârstă de 66 de ani acesta este al treilea mariaj. El mai are două fiice din căsătoria cu Pamela Bach.
Gallery