ß
La câteva ore după fastuasa ceremonie din orașul său natal, Baranquilla, avionul personal al artistei a fost nevoit să aterizeze de urgență
După concertul pe care l-a susținut pe stadionul din Baranquilla cu motivul unui eveniment sportiv regional, artista s-a îmbarcat rapid în avionul sau privat pentru a petrece câteva zile alături de Gerard Pique și cei doi fii ai săi: Milan și Sash, în insulele Bahamas.
Potrivit presei locale, pilotul avionului privat pe care cântăreața îl deține, a fost nevoit să aterizeze de urgență pe un aeroport din Columbia. Astfel, cântăreața a fost nevoită să petreacă mai mult timp pe meleagurile natale din cauza unei probleme semnalate de pilotul avionului. O manevră legată de depresurizarea inoportună a cabinei, a avut loc la 20 de minute după decolare, dar din fericire acest lucru nu a avut consecințe majore.
În cele din urmă, potrivit acelorași surse, Shakira s-a întors inopinat în Barcelona, orașul în care locuiește alături de celebrul fotbalist și cei doi fii ai săi. Cântăreața și-a dorit câteva zile de repaus înainte de începerea noului turneu numit "El Dorado World Tour" pe care îl va susține în mare parte în Statele Unite ale Americii și Canada, timp de 2 luni.
Având în vedere că artista nu a publicat nimic pe rețelele de socializare denotă faptul că nu s-a lăsat deranjată de acest incident, sau poate nu a vrut să vorbească despre asta. Apropiați ai cântăreței susțin că Shakira trece prin momente foarte dificile din cauza unei infecții grave pe care o are în corzile vocale. Se pare că vedeta a fost nevoită să-și anuleze chiar și câteva concerte pentru a-și face mai multe investigații.
Cu toate acestea, Shakira a postat pe rețelele de socializare un mesaj pentru fanii săi columbieni, prin care își arată încântarea faptului că a concertat acasă la ea. "Ce emoție să concertez în Curramba! Focuri de culori pe cer și în inima" a scris Shakira la sfârșitul acestei săptămâni pe contul sau oficial de Instagram.
Gallery