ß
Mila Kunis și Asthon Kutcher sunt căsătoriți de 3 ani de zile, dar povestea lor de iubire nu a început ca fiind dragoste la prima vedere.
Actrița a vorbit despre relația lor într-un episod din Armchair Expert. Totul a început în timpul filmărilor pentru sitcom-ul That ‘70s Show. Kunis a interpretat personajul Jackie Burkhardt, iar Kutcher a jucat rolul lui Michael Kelso. Chiar dacă personajele lor erau împreună în serial, Kunis și Kutcher erau doar prieteni.
"Nu exista atracție sexuală între noi", a declarat actrița.
Cei doi aveau alte relații pe atunci. Kunis a început să se întâlnească cu Macaulay Culkin în 2002, iar Kutcher cu Demi Moore în 2003. Cu toate acestea, relațiile lor au ajuns la un moment dat la sfârșit. În timpul interviu cu Shepard, Kunis a descris despărțirea de Culkin ca fiind "oribilă".
"Am greșit. Am fost foarte plină de mine la varsta de 20 de ani și vreau să fiu prima care confirma acest lucru. Accept acest lucru. Este foarte urât cum am procedat."
În 2011, Kutcher și Moore s-au despărțit, iar în 2012 a semnat actele de divorț.
În acea perioadă existau multe zvonuri că ar exista ceva între Kunis și Kutcher. Cei doi s-au întâlnit la Golden Globes, și flacăra dintre ei a apărut. Cu toate acestea, Kutcher a încercat să-i aranjeze un blind date actriței. Bărbatul nu a apărut niciodată, astfel Kunis și Kutcher ajungând împreună.
Însă, nu toți au fost de acord cu relația lor.
"El tocmai ce divorțase și cred ca au fost multe neînțelegeri în această privință. Și deoarece el a fost foarte discret în legătură cu divorțul, a preferat să nu vorbească despre relația cu Kunis. El a lăsat oamenii să vorbească și să creadă zvonurile. Așa că oamenii au avut o percepție greșita din cauza acestor zvonuri."
În 2014 cei doi s-au logodit, iar acum au doi copii.
Gallery