• PRO TV
  • Cei 12 băieți salvați din peștera din Thailanda au dezvăluit lumii cum au trăit 18 zile cu groaza că vor muri

Cei 12 băieți salvați din peștera din Thailanda au dezvăluit lumii cum au trăit 18 zile cu groaza că vor muri

Cei 12 băieți salvați din peștera din Thailanda au dezvăluit lumii cum au trăit 18 zile cu groaza că vor muri

După 18 zile petrecute la 600 de metri sub pământ, cei 12 copii salvați din peștera din Thailanda și antrenorul lor au susținut o conferință de presă. Ei au povestit cum s-au încurajat reciproc în speranța că-și vor recăpăta cu toții curajul.

Copiii care au văzut moartea cu ochii în labirintul de peșteri din măruntaiele muntelui Doi Nang Non au ieșit din spital miercuri dimineață. Însoțiți de antrenorul lor de fotbal, care i-a dus în peșteră, de oficiali guvernamentali și medici, copiii au răspuns la peste o sută de întrebări puse de jurnaliștii care au asistat la conferința lor de presă. Iată ce au spus copiii despre experiența care le-a schimbat complet viața!

De ce i-ați dus pe copii în peșteră?

Ekapol Chanthawong (Ake), antrenorul de fotbal: „Toată lumea a fost de acord să mergem în peșteră. Nimeni nu mai fusese până atunci. Am văzut apa cum crește și atunci ne-am gândit să plecăm. Ne-am dat seama că drumul nostru de întoarcere era blocat și că trebuia să înotăm. Cu toții știm să înotăm, nu e adevărat ce s-a spus despre noi. După fotbal, facem înot.”

FOTO: Copiii, la conferința de presă de miercuri

„Nu ne-am dat seama cât de mult poate să crească apa. Cineva a întrebat dacă ne-am rătăcit. Am încercat să le ridic băieților moralul și să le aduc apă de băut, care se prelingea pe pereții peșterii”.

La ce vă gândeați atunci când vi s-a făcut foame?

Un băiat a răspuns: „M-am gândit la orez fiert”.

Copiii au aflat în peșteră, de la salvatorii lor, că unul dintre scafandrii care au participat la operațiunea de salvare a pierit în încercarea de a ajunge la ei.

„Toți băieții au fost șocați când au auzit de moartea lui Saman Kunan. Ne simțeam cu toții vinovați de moartea lui”, a spus antrenorul copiilor.

Îți mulțumesc din toată inima”, a citit un băiat mesajul pe care l-a scris pe o foaie pentru familia lui Kunan.

Ce ați învățat din toată experiența asta?

Un băiat: „Promit să fiu o persoană mai bună, un cetățean model. De acum înainte îmi voi trăi viața cu mai multă grijă”.

Ce vreți să faceți în viața voastră? La ce visați?

„Eu vreau să fiu fotbalist și să joc pentru naționala Thailandei”, a spus unul din băieți.

„Eu oscilez între fotbalist și soldat în trupele speciale”, a spus un băiat pe nume Bew.

Ce vreți să le transmiteți părinților voștri?

„Vreau să le spun că îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, pentru că i-am mințit. Le-am spus că merg să joc fotbal, dar nu le-am spus că mă duc în peșteră”, a spus un băiat.

„Eu le-am spus că merg în peșteră, dar le-am spus peștera greșită”, a mărturisit un altul.


Primul documentar despre salvarea miraculoasă, pe micile ecrane și în România

Operaţiunea de salvare din Thailanda este deja subiectul unui documentar disponbil pe micie ecrane dion România. Discovery Channel prezintă duminică, 22 iulie 2018, la ora 22.00, primul documentar care explorează fiecare unghi al evenimentului care a făcut înconjurul lumii. Va scoate la lumină dificultățile și dramele uneia dintre cele mai grele operațiuni de salvare din istoria omenirii. Programul are acces exclusiv asupra întregului eveniment, de la materiale personale, până la interviurile acordate de cei care au trăit evenimentul la intensitate maximă.

Materialul surprinde momentele dramatice ale operațiunii de salvare și emoția trăită de fiecare dată când un copil era scos la suprafață.

„Operaţiunea de salvare din Thailanda” scoate la lumină drama stiințifică și umană din spatele uneia dintre cele mai primejdioase operațiuni de salvare din istoria omenirii. Filmul prezintă interviuri cu experți în domeniul medical, instructori de scufundări de renume și cei mai mari experți în speologie, cu o perspectivă largă asupra, trăirilor și experiențelor prin care au trecut, atât băieții, cât și salvatorii lor, și modul în care au acționat aceștia din urmă, știind că operațiunea la care erau supuși era una imposibilă.

După 18 zile de tensiune și în așteptarea unei vești bune, pe 10 iulie, băieții și antrenorul lor au fost scoși din peșteră, iar toată lumea a putut răsufla ușurată. Acum se caută răspunsuri pentru a putea descifra misterul evenimentului și, cum o singură mișcare eronată ar fi putut schimba deznodămândului operațiunii. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni