Cei mai mulți români muncesc din greu tot anul pentru două săptămâni de concediu în sezonul estival. De aceea, vacanța trebuie să fie memorabilă. Dar totul funcționează așa cum vor ei în concediu?
Să te rătăcești într-o țară străină e un lucru banal. Cu o hartă în mână și cu ceva indicații de la localnici o scoți, ușor-ușor, la capăt. Să ratezi un zbor e foarte probabil și, cu siguranță, întâmplarea asta îți taie tot avântul la început de vacanță. Să-ți pierzi banii pe stradă într-o destinație străină e o nenorocire, fiindcă îți limitează mult posibilitățile de a-ți petrece timpul liber așa cum ai plănuit.
Și, totuși, există lucruri și mai îngrozitoare care ți se pot întâmpla în concediu și putem băga mâna în foc că nu te-ai gândit că sunt posibile. Iată șapte dintre cele mai cumplite coșmaruri prin care au trecut deja unii dintre noi!
Să fii arestat, accidental, pentru trafic de droguri
Substanțele halucinogene sunt un pericol pentru cei care le consumă, dar și o pacoste pentru cei care le transportă. Chiar dacă nu știu că le au asupra lor. Două turiste din America, mai naive de felul lor, au fost arestate în Thailanda sub acuzația de trafic de droguri de mare risc. Patricia Cahill și Karen Smith au fost ademenite de un localnic frumușel care s-a oferit să le plăteacă transportul cu avionul, în vacanță, în schimbul unui „mic favor”.
Fetele au fost convinse să transporte un pachet „umanitar” pentru copiii din Gambia, o țară din vestul Africii, care ar fi conținut dulciuri și produse de igienă. Numai că, flacoanele de șampon și cutiile cu bomboane erau burdușite cu heroină, iar șocul lor a fost uriaș când polițiștii thailandezi le-au explicat ce urmau să transporte de fapt. Povestea lor a înduioșat organele de cercetare penală din Thailanda, care au schimbat condamnarea la moarte cu o pedeapsă la trei ani de închisoare cu executare.
Să rămâi blocat în aeroport... vreme de 18 ani
Deși puțin probabil în secolul XXI, este posibil să pățești o nenorocire ca asta. A simțit-o pe pielea lui Mehran Karimi Nasseri, un iranian care a decis să se mute definitiv în Marea Britanie în 1988. Din cauza convingerilor sale politice, Nasseri a fost declarat indezirabil în țara natală și a cerut azil politic în Regat. Numai că, documentele care atestau statutul de refugiat i-au fost furate pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, iar fără ele nu a fost lăsat să părăsească spațiul neutru al aeroportului.
Aici a petrecut 18 ani, iar povestea lui a fost transpusă în filmul Terminalul, cu Tom Hanks în rol principal. Spre deosebire de întâmplarea reală, filmul spune povestea lui Viktor Navorski, care sosește la New York într-un moment în care SUA nu mai recunosc suveranitatea țării sale, după izbucnirea unui război civil.
Nasseri a părăsit aeroportul din Paris în 2006, după ce a avut nevoie de îngrijiri medicale pe fondul stării sale de sănătate precare. A fost mutat într-un centru de refugiați și i s-a permis să trăiască în capitala Franței.
Să fii înșelat în luna de miere
Cea mai romantică vacanță de care ai parte în viața ta se poate sfârși prost, când te trezești că partenerul/partenera se îndrăgostește subit de altcineva. Kris și Louise Blair au ales Ibiza pentru luna de miere. Însă, la scurt timp după ce au ajuns în vacanță, Kris a pus ochii pe o domniță pe nume Charlotte, cu care s-a iubit pe ascuns chiar în vacanța de vis pe care i-a promis-o proaspetei sale soții.
Când și-a dat seama de idila lui Kris, Louise a dat buzna în camera lui Charlotte, unde l-a găsit pe soțul ei în chiloți. „Inima mea a fost frântă în acel moment, iar Kris mi-a spus că nu mă iubea, de fapt, și că vrea să divorțăm”, s-a confesat tânăra pentru The Sun.
Să plouă cu... păianjeni
Știm că sună ciudat, dar în Brazilia e posibil. În februarie 2013, mai mulți turiști au sesizat un fenomen straniu în apropiere de Sao Paulo. Mii de păianjeni care s-au săturat de traiul la sol au cusut rețele uriașe de pânză deasupra copacilor și stâlpilor de telegraf, pentru a prinde mai ușor muștele. Biologii spun că acest comportament este frecvent în aceste părții, fiindcă ajută păianjenii să vâneze la înălțime.
Nu mai așteaptă să vină muștele la ei, ci se duc ei după ele. La o adiere de vânt mai sănătoasă, păianjenii se desprindeau de pânzele lor și pluteau prin aer, ca într-un dans de licurici. Numai că nu luminau.
Să rămâi singur în mijlocul oceanului
O croazieră pe mare se poate sfârși urât de tot, dacă implică multe persoane care nu se cunosc. Un cuplu de turiști din Marea Britanie a pățit-o în timpul unei vacanțe în Australia. Tom și Eileen Lonergan au fost lăsați în urmă după o ședință de scufundări în Marea Barieră de Corali. În timpul celei de-a treia scufudări, barca lor cu 26 de turiști la bord a părăsit zona de scuba diving și i-a lăsat acolo, scrie The Guardian.
Din nefericire pentru ei, nimeni nu a sesizat că lipsesc. Rămășițe ale echipamentului lor de scufundare au fost descoperite la o lună de la dispariția turiștilor. Trupurile celor doi nu au fost găsite niciodată, iar povestea reală a devenit subiect de film.
Să fii răpit de grupări extremiste
Destinațiile exotice sunt și frumoase, și riscante. Agențiile de turism vând adesea pachete de vacanță în apropierea unor zone cu risc crescut de război, conflicte și răpiri în vederea obținerii de recompense financiare. Cele mai frecvente țări din lume în care turiștii sunt răpiți pentru recompensă sunt Mexic, Haiti, Filipine, India, Columbia, Egipt, Venezuela, Somalia, Afganistan, Sudan, Yemen, Irak, Congo, Libia.
E de preferat ca înainte de a călători într-o țară din zone „fierbinți” de pe glob să vă informați în prealabil. Ministerul Afacerilor Externe oferă pe pagina oficială de internet o situație la zi a pericolului real din fiecare stat de pe planetă.
Să rămâi captiv într-o peșteră
Mulți oameni aflați în căutare de senzații tari ignoră recomandările de a fi însoțiți de personal calificat în explorarea acestor locuri. Ultima întâmplare, care se putea termina tragic, este povestea celor 12 copii thailandezi rămași captivi într-o peșteră, împreună cu antrenorul lor de fotbal. Ei au fost salvați dramatic, după aproape 18 zile petrecute în subteran, în urma unui efort internațional. Povestea lor va ajunge în scurt timp pe marile ecrane, fiindcă va fi transpusă într-un film.
Însă, o vacanță de acest gen se putea sfârși trist și pentru americanul Gary Lutes, care și-a dus cei doi fii într-o excursie neobișnuită în 1990. În ciuda faptului că era expert în explorarea peșterilor, Gary a făcut greșeală în timpul expediției sale, care i-a ținut blocați pe toți trei vreme de cinci zile în adâncurile pământului. Norocul lor a fost că un localnic din zona peșterii a văzut camioneta lui Gary care stătea parcată de trei zile în același loc. El a fost cel care a alertat poliția și toate mecanismele de salvare s-au pus în mișcare.
Gallery